Pedeapsă dură pentru Iulian Cristea! Cât va lipsi fundașul de la FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 28 februarie 2020, ora 16:26,
cristea
cristea

Iulian Cristea de la FCSB a fost eliminat în derby-ul cu Dinamo, din 16 februarie, după ce l-a lovit în plină figură pe Slavko Perovic. Fundașul central a primit o suspendare de trei meciuri și o amendă în valoare de 5.000 de lei.

În minutul 44 al meciului Dinamo – FCSB, Slavko Perovic s-a prăbușit pe teren, cu sângele curgându-i din nas. Atacantul sârb a fost transportat cu ambulanța la spital.

Arbitrul Horațiu Feşnic i-a acordat iniţial cartonaşul galben lui Iulian Cristea, apoi a revenit asupra deciziei şi l-a eliminat. Meciul a fost întrerupt mai mult de cinci minute.

În afara acestei decizii de suspendare, ambele cluburi au fost amendate pentru incidentele din tribune și pentru folosirea materialelor pirotehnice de către fani.

FC Dinamo 1948 vs. FC FCSB SA – Incidente, eliminare – În baza art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul CRISTEA LUCIAN IULIAN (FC FCSB)  cu suspendare pentru trei jocuri și o penalitate sportivă de 5.000 lei; În baza art. 82.2 și 3.a și c din RD, raportat la art. 83.2.d, se sancționează clubul FC FCSB cu o penalitate sportivă de 15.000 lei; În baza art. 82.1 și 3 a si c, raportat la 83.2.d din RD, se sancționează clubul FC Dinamo 1948 București cu o penalitate sportivă de 15.000 lei„, este hotărârea Comisiei de Disciplină a FRF.

Iulian Cristea (25 de ani) va rata meciurile din play-off cu FC Botoșani, Universitatea Craiova și CFR Cluj.

CITEȘTE ȘI -> FCSB  primește o lovitură înaintea primului meci din play-off: „Va lipsi trei săptămâni”

suspendareliga 1iulian cristeafcsb