Pe ce stadion va juca FCSB în play-off! Decizia luată de Gigi Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 09 aprilie 2021, ora 14:46,
GIGI BECALI
GIGI BECALI

Pregătirile sunt în toi pentru Euro 2020, înainte de startul competiției care va fi găzduită și pe Arena Națională.

În consecință, gazonul stadionului pe care se vor desfășura patru partide din cadrul turneului final a fost înlocuit cu unul nou, de tip hibrid.

FCSB, formație care își desfășura meciurile de pe teren propriu pe cel mai mare stadion din țară, va fi nevoită să se mute pentru restul sezonului. Echipa lui Gigi Becali va juca în play-off-ul din Liga 1 pe arena ”Marin Anastasovici” din Giurgiu. Patronul din Pipera s-a lovit de refuzul administrează arena și a confirmat faptul că formația sa va rămâne la Giurgiu.

”Într-adevăr, s-a pus un nou gazon pe Arena Națională. Înteleg că este unul cum nu a mai fost până acum, gazon hibrid. Va fi cel mai bun gazon din România.

Gazonul va fi gata curând, dar nu ne lasă să jucăm pe el. Vor să-l protejeze pentru Campionatul European. Asta este, vom juca la Giurgiu. pe mine, mă interesează să câștigăm campionatul. Așa cum ți-am mai zis, dacă ai valoare, joci oriunde”, a declarat Gigi Becali, conform Digi Sport.

FCSB a jucat deja prima meci la Giurgiu, cu Universitatea Craiova, scor 0-0, din etapa a 29-a.

CITEȘTE ȘI –>> Gigi Becali, mesaj clar pentru contracandidatele CFR și Craiova: “Vreau să iau titlul!”

gigi becalieuro 2020stadion giurgiuarena nationalarealitatea