Pe 13 iunie am putea asista la o premieră istorică în fotbalul mondial

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 02 iunie 2018, ora 12:00,
world-cup
world-cup

Cu câteva zile înaintea startului marii competiții din Rusia, FIFA a anunțat că a aprobat două dosare de candidatură pentru organizarea Cupei Mondiale din 2026.

O țară din nordul Africii aspiră la statutul de gazdă a turneului final ce va avea loc peste opt ani, și aceasta este Marocul. Totodată, FIFA a aprobat și dosarul pentru o candidatură comună a Canadei, Mexicului şi SUA.

Gazda turneului final al Cupei Mondiale din 2026 ar urma să fie aleasă de Congresul FIFA în data de 13 iunie, la Moscova.

Potrivit AFP, SUA, Canada şi Mexic au obţinut un punctaj de 4 (din 5) în raportul de evaluare, iar Maroc a obţinut 2,7. Punctajul minim pentru acceptarea dosarului era 2.

Costurile organizării Cupei Mondiale în Maroc sunt estimate la 1,6 miliarde de euro, iar în Canada, SUA şi Mexic ar fi de 1,9 miliarde de euro.

Cupa Mondială nu a fost organizată niciodată în trei ţări. O singură ediţie, cea din 2002, a avut loc în două ţări: Japonia şi Coreea de Sud.

 

cm 2026rusiadosare candidaturafotbalcupa mondiala