FC Dinamo București· 2 min citire

Paul Anton, scos la vânzare! Suma cerută de conducerea dinamovistă

Paul Anton

Paul Anton

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 mai 2021, 15:18

Determinant în salvarea de la retrogradare, Paul Anton mai are un an de contract cu Dinamo. Mijlocașul ar putea pleca în această vară din cauza situației complicate de la club.

Ținută în viață doar de eforturile suporterilor și drepturile de televizare, Dinamo și-ar putea rotunji bugetul pentru următorul sezon. Conducerea clubului i-a transmis lui Paul Anton că poate semna cu orice echipă care achită 200.000 de euro pentru transferul său.

Paul Anton a evoluat în 35 de meciuri pentru Dinamo în sezonul recent încheiat. Mijlocașul a marcat de șapte ori și a fost unul dintre oamenii decisivi în eforturile pentru salvare.

Împins și de situația incertă de la club, Anton și-ar dori să mai prindă un contract în străinătate în această vară.

Paul Anton

Și Deian Sorescu se află într-o situație similară. Dinamo vrea însă un milion de euro pentru cel mai bine cotat jucător al clubului.

”Mai am contract la Dinamo până în vara lui 2023. Cei din conducere mi-au dat o hârtie prin care pot pleca pentru un milion de euro. Nu pot să zic că m-am simțit apreciat, pentru că acea hârtie nu a venit dintr-o bucurie sau un motiv de apreciere.

A venit dintr-o discuție mai aprinsă și dintr-o dezamăgire din partea celor care lucrează la birou. Am discutat ceva și s-a întâmplat altceva. Așa a apărut această hârtie. Nu pot să zic că e o bucurie sau o apreciere.

Nu știu ce a primit clubul, dar la mine nu a ajuns nicio ofertă. Nu a discutat nimeni și nu m-a sunat niciun agent. Mai am contract și primul pas e să se întâlnească cluburile între ele, iar apoi ajunge discuția și la mine. Nu știu nimic legat de viitorul meu”, a recunoscut Deian Sorescu pentru Fanatik.

În următorul sezon, Dinamo intenționează să plafoneze salariile la 5.000 de euro. Doar câțiva jucători ar putea încasa sume puțin mai mari.

CITEȘTE ȘI: Varianta care dă fiori suflării dinamoviste: “Mi-e greu să cred că DDB poate să reziste la nesfârșit”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News