„Pandemie” marca Dinamo: „Acolo vor fi tot timpul cârtițe”. Fotbalistul care face acuzații grave

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 04 iunie 2020, ora 11:31,
torje dinamo
torje dinamo

Gabi Torje este unul dintre fotbaliștii care a avut parte de episoade controversate atât timp cât a îmbrăcat tricoul alb-roșu. 

Acum la AEL Larissa, mijlocașul a vorbit despre unul dintre momentele care a generat un scandal imens și în urma căruia a intrat în conflict cu suporterii. Acesta spune că mereu presa a fost foarte bine „informată” despre tot ce se întâmpla în jurul clubului.

„La Dinamo tot timpul au existat conflicte, pentru că toți își doresc să ajungă la club. Sunt multe mâncătorii acolo. Cea mai rea perioadă la Dinamo a fost cea cu maneaua. Am fost să discut cu suporterii, să le explic, mi-am încasat înjurăturile respective și asta a fost. Cel mai rău era să mă bată, dar nu mi-a fost frică!

Erau oameni maturi în galerie, dar erau și copii de 14-15 ani care mă înjurau. Până la urmă nu a fost un capăt de țară, nu am vândut niciun meci! Acel moment m-a disciplinat: n-am mai ieșit în oraș și m-am concentrat pe fotbal”, și-a adus aminte fotbalistul pentru Pro Sport.

Acesta spune că mereu presa a fost foarte bine „informată” despre tot ce se întâmpla atât în vestiar, cât și în afara lui.

„La Dinamo vor exista mereu cârtițe. Am avut discuții între noi să nu apară nimic în presă și nici nu ajungeam în cameră și apărea în presă. Eram obișnuiți cu chestia asta. Probabil că sunt jucători la anumite echipe care vor să se dea bine pe lângă jurnaliști și spun «lasă, frățiorul meu, că îți spun eu ce se întâmplă».

N-am stat niciodată să anchetez vreun coleg, că n-am vrut să stric prieteniile. Era foarte simplu să aflu cine era, că-i eliminam pe rând. Oricum, astea nu vor dispărea niciodată”, a încheiat Torje.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Gafa care îi poate costa poziția de lider! Goalkeeperul care și-a îngropat echipa la reluarea sezonului

Torjecartitepresapracticidinamo