Pablo Cortacero își pregătește revenirea în conducerea lui Dinamo. Când se întoarce în București

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 12 martie 2021, ora 12:25,
Pablo Cortacero
Pablo Cortacero

Pablo Cortacero (42 de ani) va reveni săptămâna viitoare la București, pentru a participa la procesul pe care l-a deschis la Tribunalul București, în urma căruia ar putea fi repus în funcția de conducere a clubului Dinamo, potrivit gsp.ro.

Omul de afaceri spaniol vrea să revină în conducerea clubului Dinamo, al cărui acționar majoritar este. Procesul va avea loc joia viitoare, pe 18 martie la Tribunalul București.

Cortacero contestă deciziile luate în Consiliul de Administrație și modul în care au fost îndepărtați, el și Dorin Șerdean din conducerea clubului.

Liderii DDB au amenințat cu o reacție de proporții în cazul în care Cortacero va reveni pe postul de președinte al CA. În acest moment, funcția este deținută de Constantin Eftimescu, fostul portar având și drept de semnătură la contracte și în relația cu băncile.

Ultima dată când a fost în București, pentru 48 de ore, s-a întâmplat la începutul lunii decembrie, când a promis o mărire de capital cu 5 milioane de euro.

Citește și Dinamo, tot mai aprope de un parteneriat fabulos: ,,În câteva săptămâni ar trebui să ştim cum va arăta această colaborare”

 

cortacericortacerodinamo