Pablo Cortacero, chestionat de un suporter dinamovist! Ce răspuns i-a dat spaniolul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2020, ora 14:47,
pablo cortacero
pablo cortacero

Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din istoria clubului, după ce echipa a ajuns să aibă o grămadă de datorii şi să se situeze pe locuri de retrogradare în Liga 1.

Suporterii s-au săturat şi ei de promisiunile noilor acţionari de la club, în frunte cu Pablo Cortacero. Unul dintre fanii lui Dinamo l-a contactat personal pe Pablo Cortacero şi l-a chestionat cu privire la problemele de la club.

Surprinzător, Cortacero chiar i-a răspuns suporterului dinamovist, după ce acesta l-a întrebat de situaţia de la club.

,,Ce legătura au lucrurile cu comunicatul de presă pe care l-ați dar pe site-ul clubului? Banii care vor veni în curând și faptul că săptămâna aceasta vor convoca consiliul de administrație? M-am născut dinamovist, nu vreau ca acest club să moară, ieși în față și spune foarte clar ce vei face. Nu mai vrem promisiuni și minciuni!”, a fost mesajul suporterului dinamovist, potrivit Eurosport.

Cortacero nu a ezitat şi i-a răspuns fanului dinamovist. Spaniolul l-a asigurat pe suporter că Dinamo nu va muri, iar avocaţii pregătesc o majorare de capital.

,,Bună ziua, aveți dreptate. Plata a fost deja trimisă pentru toată echipa și oamenii din club. Avocații pregătesc majorarea capitalului. Acest club nu va muri, te asigur! Presa cauzează multe daune, spun că nu avem bani să călătorim, că ne-au tăiat internetul sau că nu avem ce mânca. Totul este fals!’‘, i-a răspuns ibericul dinamovistului, potrivit sursei citate.

foto Eurosport

Cu promisiunile lui Cortacero, Dinamo încă se află pe marginea prăpastiei. După 9 jocuri disputate, echipa are doar 5 puncte adunate şi se situează pe locul 15 în Liga 1.

Citeşte şi BREAKING NEWS | Dănuţ Lupu, internat la ATI, după ce a fost depistat pozitiv cu Covid-19

liga 1majorare capitalsuporterrealitaeadinamocortacero