OPINIE | Victimă sau călău? Lumea s-a împărțit în cazul Djokovic. Cine are dreptate?

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 septembrie 2020, ora 18:12,
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Tenisul de înalt nivel a revenit în viața noastră la începutul lunii august.

Am văzut-o pe Simona Halep cum a triumfat la Praga și ne-am făcut speranțe să o vedem din nou cu trofeul în brațe la Roland Garros. Până atunci, românca a sărit halta numită US Open, la fel cum a făcut-o și Ashley Barty, liderul clasamentului feminin. Pandemia le-a speriat atât pe cele două, cât și pe Rafael Nadal. Teama nu a fost însă așa de mare pentru Novak Djokovic, sârbul trecut chiar prin boală după un moment controversat, intens dezbătut în urmă cu ceva vreme. Și mai dezbătut a fost însă cel în care Novak a trebuit să își facă bagajele spre casă după o decizie luată în timpul turneului de la Flushing Meadows.

CITEȘTE ȘI –>> Novak Djokovic surprinde după descalificarea de la US Open: “Nu promit că nu voi mai face”

Sunt convins că sunt foarte mulți iubitori ai tenisului în particular și ai sportului în general au reținut ca moment definitoriu al competiției nu victoria lui Thiem, nu eliminarea Serenei Wiliams, ci descalificarea sârbului de 33 de ani. Faza a făcut înconjurul planetei, astfel încât toată lumea a putut vedea exact ce s-a întâmplat. Djokovic a pierdut un game și a vrut să scape de una dintre mingile primite de la copii în timpul schimburilor. A aruncat-o spre tușă pentru ca aceștia să o recupereze și să le-o ofere din nou jucătorilor după pauza scurtă de hidratare. Ceea ce se întâmplă în mod uzual în timpul partidelor de tenis. Totuși, gestul a fost perceput ca pe unul venit din nervozitate, rezultat al unor lovituri necâștigătoare.

Iar mingea, bat-o vina, a nimerit-o chiar pe una dintre arbitrele de linie care nu s-a ferit la timp de intențiile vecinului nostru. Lovitura a venit chiar într-o zonă sensibilă, făcând-o pe aceasta să se resimtă pentru câteva minute. Și de aici au început comentariile. Unele l-au pus la zid pe Djokovic. Altele au considerat măsura luată de oficialul turneului mult prea drastică. Mulți au explicat că fiind vorba despre un sport considerat curat unde nu se zbiară la jucători cum se întâmplă în jurul dreptunghiului verde, gestul a fost mult mai aspru sancționat decât ar fi fost în alt caz.

Mărturisesc faptul că am revăzut faza de mai multe ori. Și cred că ambele părți au argumentele lor pentru felul în care tratează momentul respectiv. E clar că Djokovic putea evita reacția cu pricina. Pe de altă parte nicicum nu mi s-a părut că el a făcut ceva cu răutate. Sigur că cel mai simplu era să se abțină și astfel nu s-ar mai fi discutat atât. Pe de altă parte, îmi trece prin minte și episodul de acum doi ani. Atunci Serena Williams a fost și ea sanționată, ce-i drept, nu așa dur, după momentul controversat din finala US Open 2018.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Finală memorabilă la US Open! Thiem câștigă primul grand slam al carierei

Deci clemența la Flushing Meadows nu prea există. Poate și acum ar fi trebuit să se ia o măsură de mijloc, să zic așa. Iar Djokovic să nu fie trimis acasă, chiar dacă a greșit. Poate ar fi meritat să piardă un set, spre exemplu. Vorbim totuși de cariera unui sportiv imens care nu este nici pe departe presărată cu evenimente similare. Dacă vorbim de Krgyos, să mă scuze fanii lui, atunci nu ar fi trebuit să existe indulgență, pentru că acolo vedem un comportament total incompatibil cu sportul pe care îl practică. La Djokovic, în schimb, cred că foarte mulți dintre noi suntem de acord, că o astfel de situație reprezintă mai degrabă o întâmplare nefericită și nu o constantă.

djokovicrealitateaexcludereus open