OPINIE | V(alorizarea) A(rbitrajului) R(omânesc), subiect de dispută la TAS! VAR-ul, nou motiv de înțepături între FRF și LPF

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 martie 2021, ora 18:57,
gino-iorgusescu-răzvan-burleanu-lpf-și-frf-despre-liga-1
gino-iorgusescu-răzvan-burleanu-lpf-și-frf-despre-liga-1

Venirea primăverii le-a luat total mințile oficialilor din fotbalul românesc. 

Care au găsit un nou subiect de gâlceavă, de parcă nu erau destule pe axa LPF-FRF. Dacă în privința altor motive de dispută din trecut, fiecare parte avea argumentelele ei solide, de data aceasta mi se pare că asistăm la un dat la gioale din cauza unor interese meschine. Până la urmă, în urma implementării sistemului tot fotbalul românesc ar avea de câștigat. Mai ales în acest moment în care prestațiile arbitrilor enervează pe toată lumea. Iar întrebarea cea mai îndreptățită este <<Cum s-a făcut ăsta arbitru?>>, ajutorul venit din partea tehnologiei ar fi fost mai necesar ca oricând. Doar că aceasta nu poate da rezultate peste noapte.

Durează puțin până vine aparatura și este montată pe stadioanele Ligii 1, dar și mai mult pentru instruirea cavalerilor fluierului. FRF a avansat și suma pentru pregătirea celo care trebuie să împartă dreptatea, 550.000 de euro. Drept să spun aceasta mi se pare una imensă, în contextul în care ar fi vorba doar despre niște cursuri pe care aceștia ar trebui să le urmeze pentru a se familiariza cu ajutorul atât de necasar. Care îi va mai scuti pe viitor de reproșurile conducătorilor și patronilor de cluburi. Chiar și așa, Federația ar fi trebuit să achite această pregătire câtă vreme Comisia Centrală a Arbitrilor se află în subordinea ei. Și să mai presupunem că Federația nu ar avea acum fondurile necesare care să acopere această cheltuială.

Sursa Foto: Profimedia Images

Dar există metode prin care acești bani să fie atrași spre vistieria Federației. Pot fi făcute  contracte de sponsorizare, se pot găsi și alte variante pentru a se ajunge la o soluție optimă. Însă impresia mea e că nu se vrea de fapt. Lucru pe care l-a afirmat și Adrian Porumboiu, duminica trecută, la emisiunea Realitatea Sportivă. Liga nu acceptă însă șantajul venit din birourile de la Casa Fotbalului și s-a adresat TAS pentru a stabili cine trebuie să dea banii. Am ajuns să îi uimim pe judecătorii de acolo și cu alte aspecte decât ierarhiile fotbalistice.

Gigi Becali a vrut din nou să ia fața tuturor și s-a grăbit să anunțe că ar fi dispus să finanțeze chiar și partea cuvenită FRF. Doar pentru a nu mai fi expus erorilor de neînțeles venite din fluierul unor arbitrii cu pretenții europene sau nu. Cu o condiție însă: Marius Avram să fie pus în fruntea Comisiei Centrale în locul grecului Vassaras. Cred că din acest război, FRF are mult de pierdut. Ca imagine în primul rând. Pare că insituția condusă de Burleanu chiar vrea să pune bețe în roate pentru întârzierea proiectului. Probabil, la viitoarele alegeri Burleanu nu va miza oricum pe voturile venite de le reprezentanții Ligii 1, iar ciondăneala asta nu îl va costa prea mult în plan personal. Doar că va dăuna fotbalului românesc infinit mai mult.

CITEȘTE ȘI –>> Gigi Becali amenință cu măsuri drastice dacă nu se implementează sistemul VAR: „Dacă simt că sunt furat scot echipa de teren”

 

LPFVARcosturiburleanufrfrazboiTASliga 1realitatea