OPINIE | Minciuna Naţională
Devenită un supliciu pentru suporteri, naţionala României este cea mai mare adunătură de minciuni acceptate pentru a evita un adevăr dureros. De la antrenor, la jucători şi fani, cu toţii ne facem că nu pricepem realitatea cruntă a lipsei de valoare.
După meciul cu Austria, al treilea într-un şir de înfrângeri mai categorice decât scorurile de pe tabelă, „tricolorii” mai aveau puţin şi se felicitau în faţa camerei aflate la ieşirea de la vestiare. „Astăzi am avut atitudine!” – a fost clişeul parcă repetat înainte de a ieşi din vestiar de oamenii lui Rădoi. Wow! Vă daţi seama cam ce s-ar fi întâmplat dacă într-un meci cu „atitudine” am pierdut fără drept de de apel, 0-1, cu două bare ale adversarilor şi două jumătăţi de ocazie ale noastre?
Apropo de atitudine! Nu v-aţi săturat de ipocrizia acestor băieţi mediatizaţi mai mult decât s-ar justifica pentru rezultatele din ultimii zece ani? Aţi observat cum, la fiecare selecţioner schimbat, cel nou „a readus entuziasmul, bucuria, plăcerea de a veni la echipa naţională”? Păi bine, băieţi. Asta presupune că la cel precedent v-aţi pierdut şi entuziasmul şi bucuria. De ce nu aţi spus-o atunci? Fiindcă este mai confortabil să justifici lipsa de valoare prin starea de spirit şi lipsa atitudinii. Altfel spus, dacă ne puneam mintea cu Islanda, Norvegia şi Austria….
A început să devină agasantă şi întrebarea reporterilor…”Ce ne-a lipsit?” Ca şi când în mod normal am fi fost îndreptăţiţi să ieşim victorioşi de pe teren, dar a lipsit un singur amănunt, un ingredient minor dintr-o reţetă pe care altfel o reuşisem aproape perfect. Ce să ne lipsească?! 11 jucători mai valoroşi ca ai lor şi un selecţioner cu experienţă! Ne îmbătăm cu apă rece, vorbim despre calitate tehnică, iar Răzvan Marin ne transmite că avem „echipă de mondiale”. Nici nu ştii dacă să te pufnească râsul sau doar să ignori o asemenea inepţie. Realitatea acestor trei meciuri este că „brazilienii Europei” nu au printre ei niciun jucător care să lovească mingea precum Sigurdsson, să finalizeze precum Haaland sau să reuşească o centrare de manual precum Alaba!
A venit şi rândul lui Rădoi să ne mintă. Primim goluri fiindcă jucăm cu apărarea la jumătatea terenului, dar el nu va renunţa la spectacol. Mirele, spectacol a fost doar la poarta noastră! Islanda ne-a dat gol cu opt jucători de-ai noştri în careu, Norvegia ne-a dat cum a vrut şi ne-a mai iertat de câteva ca şi făcute. Alaba şi-a găsit omul într-un careu cu cinci „galbeni” sau „gălbejiţi” de-ai tăi! Dacă cineva ar fi auzit declaraţia ta, şi-ar fi imaginat că i-am dominat pe toţi, dar, vezi Doamne, am primit goluri pe contraatac. Nici vorbă! Şi nu, nu vom fi mai fericiţi luna viitoare. Nu vom câştiga, dar nici nu are cineva ceva cu tine. Nici cu tine, nici cu foştii sau viitorii selecţioneri!
Vinovaţii nu există, iar atitudinea este o păcăleală. Doar nu se îndoieşte cineva că Mitriţă şi-a dorit să reuşească un dribling sau Maxim un şut pe poartă. Dar atât s-a putut, trei meciuri nu au fost suficiente. Soluţia? Să acceptăm lipsa de valoare şi faptul că naţionala este expresia finală a unui întreg sistem. A unui fotbal care reflectă perfect condiţiile din România. Doar asta ne va feri de dezamăgiri. Să luăm fiecare victorie a acestei adunături ca pe un bonus care să ne aducă aminte…Cândva aveam fotbal în România!
