OPINIE | Marius Stan, vinovatul fără vină. Sau nu!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 16 decembrie 2019, ora 10:34,
marius-stan
marius-stan

Alintat de jurnaliştii locali cu titlul de „cel mai bun preşedinte de club din România”, Marius Stan este cel mai responsabil pentru dezastrul petrecut la Petrolul în prima parte a sezonului. Ca un politician abil, fostul primar al Galaţiului s-a disociat însă cu talent de eşecul proiectului sportiv de la Ploieşti.

Marius Stan şi-a construit un nume ca şi conducător de club într-o perioadă în care Cooperativa era la apogeu. Rezultatele, retrogradatele şi echipele participante în cupele europene se stabileau în parcări şi birouri, iar jurnaliştii care azi îl gratulează pe şeful clubului ploieştean plecau de la Galaţi cu portbagajele doldora de peşte.

Din acest punct de vedere, instalarea sa la Petrolul, acolo unde VEOLIA pretinde dorinţa de a impune un management modern, diferit de mocirla în care se scaldă fotbalul românesc, a surprins.

În lipsa unui director sportiv care să îşi asume implementarea unei strategii (cvasiinexistente) a clubului, Marius Stan este principalul responsabil de falimentul fotbalistic al Petrolului.  Detaşarea cu care oficialul galben-albaştrilor promite în continuare promovarea în loc să îşi asume responsabilitatea este una halucinantă!

„Cel mai bun preşedinte de club” din România şi-a început mandatul cedându-l, practic gratis, pe Mihai Velisar, la Gaz Metan Mediaş. 20 de jocuri în Liga 1, 2 goluri, 3 pase decisive, convocare la naţionala de tineret! A continuat girând construirea unui lot format din jucători apropiaţi, prieteni, fini ai antrenorului pe care l-a susţinut, în condiţiile în care Petrolul are pe statele de plată un scouter – venit şi el tot la pachet cu Flavius Stoican. Rezultatele s-au văzut!

„Cel mai bun preşedinte de club” din România le-a promis jucătorilor prime neacoperite de conducerea clubului şi a intervenit în stil pompieristic în vestiar. Ameninţarea lui Stan, că lotul va fi decimat fără patru puncte în ultimele două etape ale anului, a avut un efect invers decât cel scontat: un singur punct, iar Petrolul a coborât la jumătatea clasamentului!

„Informaţia a fost eficientă!” – a comentat Stan faptul că şi-a anunţat demisia programată pentru finalul sezonului. Pentru cine, domnule Stan? Pentru Petrolul, nu! Va fi o iarnă eficientă la Ploieşti. Toate motivele pentru o epurare masivă a lotului pentru care Marius Stan şi Costel Enache vor fi nevoiţi să găsească soluţii. Ce poate fi mai frumos?

Felicitări „celui mai bun preşedinte de club din România”! Aţi reuşit să îngropaţi încă un an de speranţe având la dispoziţie cele mai bune condiţii din Liga a 2-a şi libertate totală.

 

presedintefaliment sportivpetrolulmarius stan