OPINIE | Liga 1, sezon compromis! Cine plătește și cum se calculează nota de plată?

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 iulie 2020, ora 18:09,
Liga 1
Liga 1

Este tot mai clar că actualul sezon din Liga 1 este într-un blocaj, iar luminița de capătul tunelului nu se vede! Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat recent <<Am mari îndoieli că sezonul se va încheia pe teren, având în vedere aceste cazuri>>.

Scurtă recapitulare a situației: Dinamo are 21 de cazuri confirmate de infectare, CFR Cluj are 26 de cazuri, iar Universitatea Craiova are trei cazuri.

Totodată, UEFA a respins solicitarea LPF de prelungire a termenului limită pentru anunțarea echipelor calificate în cupele europene. Astfel, play-off-ul trebuie încheiat până la data de 3 august. Play-out-ul ar putea fi ‘înghețat’, dar și acolo vor fi discuții în privința echipelor care retrogradează/promovează.

Țin minte că foarte mulți ‘experți’ de la noi au criticat aspru decizia Franței de a suspenda sezonul din cauza pandemiei de coronavirus. „Sunt lași”, „S-au speriat”, „N-au vrut să-și asume riscuri în numele spectacolului fotbalistic”, sunt doar câteva dintre vorbele de ocară aruncate la adresa autorităților din Franța și a Federației.

Noi, românii, am zis că murim cu COVIDU’ de gât și ne dăm cu nemții. Am ‘copiat’ protocolul german și… cumva n-am ajuns ca ei, care au încheiat campionatul, ci am ajuns cu fundul în baltă! Vă sună cunoscut? Câte alte proiecte n-am încercat să copiem, în multe domenii? Ce a ieșit? Strigă lumea <Vrem o țară ca afară>, asta a ieșit! Nu ne pricepem nici la copiat, deși istoricul cultural ar trebui să ne ajute.

În Germania, fotbaliștii și staff-ul nu stăteau la o bere în Centrul Vechi sau la vreo altă terasă, călătoreau în condiții stricte și fără a interacționa cu alte persoane. Hotelurile la care erau cazate delegațiile erau supuse unor reguli draconice. Fotbaliştii trebuiau să vină la stadion cu maşina personală, singuri. Înainte de meci, delegaţiile celor două echipe prezentau un document care să ateste că toţi jucătorii au efectuat testul pentru coronavirus și aveau rezultate negative.

În România, fotbaliștii (o parte dintre ei) au fost surprinși în oraș cu prietenii, au călătorit în avioane alături de alte persoane și nu au respectat regulile (purtatul măștii), au venit la cantonament în mașină cu alte persoane. Testarea pentru COVID-19 s-a efectuat o dată la 14 zile, iar LPF și FRF nu au stabilit măsuri clare pentru situația în care se depistează un test pozitiv înainte de un meci.

Am adaptat o partitură germană, dar am falsat ‘die grossen’

În România, ne place să fim sclavi ai situației post factum. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunță acum – pe 24 iulie – amenzi și alte sancțiuni pentru cluburile care au focare de coronavirus. Dar nota de plată este, în realitate, mult mai mare. Vor fi drepturi de televizare și contracte de sponsorizare neonorate în cazul ‘înghețării’ Ligii 1. Sunt sigur că vor fi și multe litigii la TAS.

Într-o cursă-parabolă, Franța a avut un Renault de ultimă generație care prezenta un risc la motor, pentru care tehnicienii n-au avut o rezolvare 100% sigură și n-au putut să garanteze că mașina va rezista până la finalul cursei. Prin urmare, n-au vrut să riște faima brandului și siguranța pilotului și s-au retras din cursă. România a avut o Dacie 1310, generație Cernobîl, care trebuia să parcurgă cursa, indiferent de situație, pentru a-l mulțumi pe ‘tovarășu’ și pentru a onora niște angajamente, dar și pentru a arăta Occidentului că ‘și la noi merge treaba’. În plus, ai noștri ‘tricolori’ au semnat un protocol cu un ‘meșter’ care a promis că ‘tunează’ Dacia la una dintre opririle din timpul cursei, dar a uitat să mai vină, că a avut un botez în familie.

În concluzie, totul sună românesc în acest blocaj al Ligii 1! Nu am respectat reguli, am ‘adaptat’ o partitură germană, dar am falsat în multe momente. Acum facem ‘comisie’ pentru stabilirea vinovaților și a sancțiunilor, dar problema rămâne: am rămas în urmă cu etapele și nu mai avem când să încheiem sezonul. Vinovații sunt cei ante factum, nu post factum! Adică înainte de reluarea Ligii 1. România, țara anchetelor în punctul în care este mult prea târziu!

liga 1LPFfrfcoronavirus