Germania reprezintă fără doar și poate una dintre surprizele neplăcute din Rusia, poate chiar marea dezamăgire de la Campionatul Mondial.
Nemții au ales să-l păstreze pe Joachim Low, însă încă de la Campionatul European de acum doi ani s-a văzut că Germania are nevoie de o schimbare. Și pe banca tehnică, dar și în teren, acolo unde Muller, Ozil, Kroos sau Khedira par lipsiți de motivație.
Cu Mexic, Germania a părut o echipă lipsită de soluții, mai ales în repriza secundă, atunci când nemții nu au putut să desfacă o apărare panicată, care parcă s-a temut de victorie. Kimmich, Werner sau Draxler, jucătorii din noul val, n-au adus plusul de entuziasm și de determinare de care Germania a avut atâta nevoie, mai ales după un succes extraordinar, așa cum a fost cucerirea Campionatului Mondial, acum 4 ani. Poate că o explicație este și lipsa de concurență din Bundesliga, acolo unde Bayern ia titlul la pas de atâta timp.
Low e selecționerul Germaniei din 2006
Sigur că nemții își pot lua revanșa. Ba chiar au în continuare șanse mari să ajungă în optimi, într-o grupă cu Suedia și Coreea de Sud. Germania nu se poate însă păcăli cu o calificare în optimi, poate chiar în sferturi.
Joachim Low pare să nu mai poată motiva un grup uzat, care nu mai are sete de performanță. E de mai bine de 10 ani pe banca Germaniei și poate că e de ajuns. Chiar și pentru un campion mondial.