OPINIE | Dinamo, între suspiciuni şi speranţe!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 septembrie 2020, ora 12:18,
pablo cortacero
pablo cortacero

Noii investitori de la Dinamo au reuşit să reaprindă speranţele fanilor. Transferurile pe bandă rulantă şi golul fabulos înscris de Borja Valle la ultimul meci au făcut ca alb-roşiii să viseze din nou la un Dinamo care să facă performanţă! 

Toată lumea ridică din sprâncene la ştirile care vin de la o zi la alta din Ştefan cel Mare. Spanioli care au jucat în La Liga, salarii de 20.000 de euro pe lună. Până şi scepticul Cornel Dinu şi-a declarat încrederea în noua ordine de la Dinamo!

Ştirea conform căreia Cosmin Contra a refuzat să conducă una dintre şedinţele de pregătire de la Săftica a făcut notă discordantă cu ritmurile de flamenco din Ştefan cel Mare. Antrenorul ar fi tras un semnal de alarmă cu privire la prima promisiune încălcată: plata salariilor restante. A primit asigurări că totul se va rezolva săptămâna viitoare, dar întrebările care se pun sunt legitime?

Cum este posibil să aduci jucători noi cu salarii uriaşe pentru România înainte de a te asigura că nu ai datorii faţă de proprii tăi fotbalişti? Pe ce baze se construieşte acest nou Dinamo? Sunt doar semne de întrebare, pe care numai timpul le va risipi!

Este clar că un Dinamo care să se bată pentru performanţe ar revitaliza Liga 1 în întregul ei. Susţinută de aproape jumătate din iubitorii de fotbal din România, trupa din Ştefan cel Mare ar deveni un pol uriaş de interes pentru competiţie. Singurul risc este ca bomba de la Dinamo să nu fâsâie înainte de a exploda, deazamorsată de povara presiunilor financiare pe care noii conducători şi le-au asumat!

În 2015, la scurt timp după ce a preluat clubul PAOK, Ivan Savvidis a făcut un transfer de 10,8 milioane de euro către statul elen. Suma reprezenta datoriile clubului în întregime către stat. „Datoriile lui PAOK sunt acum datoriile mele. În scurt timp clubul nu va mai avea nicio datorie” – declarase magnatul rus la preluarea clubului. Savvidis s-a prezentat personal la un ghişeu al fiscului şi a semnat cecul, într-un gest simbolic care să arate că PAOK a scăpat de coşmarul datoriilor. 

În 2020, nişte investitori spanioli necunoscuţi, dar reprezentaţi de Pablo Cortacero, reconstruiesc Dinamo cu jucători plătiţi fabulos pentru Liga 1. În acelaşi timp, fotbaliştii din lot îşi aşteaptă restanţele salariale…

dinamodatoriiopiniecosmin contrainvestitoripaokspanioliivan savvidis