România a dezamăgit cu Spania și a pierdut previzibil, însă am cedat doar la un gol, deși prima repriză a fost groaznică.
De ce nu ne putem bate cu cei mari? Simplu. Ne e teamă, în primul rând. Am fost aproape să luăm gol încă din start, pe fondul unor greșeli elemntare, iar apoi Spania a ratat ocazii uriașe, fără să forțeze. Tătărușanu, decis să le demonstreze celor de la Lyon că merită să fie titular, a făcut un meci mare și a evitat un dezastru. A fost cel mai bun de pe teren, chiar dacă n-am scos nici măcar un egal.
Sigur că, pe final, România putea să egaleze. Ne-am fi mințit, așa cum am mai făcut-o de câteva ori. Dacă Spania nu ar fi rămas în 10, atunci nu mai discutam despre un final încins. Veniți de pe bancă, Maxim și Ianis Hagi n-au adus nici pe departe plusul de care am avut nevoie pe faza ofensivă, iar Andone a fost singurul care s-a bătut cu cei mari. Pe unii dintre ei îi știa foarte bine. Nu i-a fost frică, a dat gol și ne-a băgat în meci. Bravo lui!
După ce am atins semifinalele la Europeanul de tineret, am crezut că s-a născut o nouă generație. Fals! Ianis Hagi nu joacă la Genk, Pașcanu a plecat din Anglia și a ajuns la CFR, Manea a venit la FCSB. Cu toții se zbat în mediocritate și sunt departe de Ionuț Radu, care se menține în continuare la un nivel înalt în Serie A. Pușcaș progresează și el, a fost printre cei mai buni și cu Spania, însă Reading e în Championship. Să nu uităm asta!
Ne vom da seama că victoriile frumoase din Italia și San Marino au fost de fapt o păcăleală. Sper să mă contrazică tinerii pe care se va baza acum Rădoi, însă mă cam îndoiesc.
