OPINIE | A venit momentul Americii de Sud la Cupa Mondială

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 iunie 2018, ora 15:40,
Cupa Mondiala
Cupa Mondiala

Cupa Mondială din Rusia începe astăzi, dar entuziasmul din jurul evenimentului nu a fost la fel precum la turneele finale din Brazilia (2014) și Africa de Sud (2010). Într-o țară în care hocheiul este la putere, 70% din populația Rusiei susține că fotbalul îi este “indiferent”, potrivit unui sondaj.

Favoritele mele la acest turneu final sunt Brazilia și Argentina, dar Franța și Belgia au generații de jucători extrem de talentați și pot pune probleme.

Brazilia a reușit să câștige cele mai multe trofee din istoria Cupei Mondiale, cinci. Totodată, ‘Selecao’ este singura echipă națională care nu a ratat nicio prezență la Cupa Mondială.

Brazilia are jucători fantastici pe toate posturile și un selecționer echilibrat. Tite trebuie să aleagă între Alisson (AS Roma) și Ederson (Manchester City) în poartă, între Marquinos (PSG) și Miranda (Inter) în apărare, între Casemiro (Real Madrid) și Fernandinho (Manchester City) la mijlocul terenului.

În atac, Brazilia are trei jucători care au fost într-o formă excelentă în sezonul recent încheiat: Gabriel Jesus (17 goluri pentru Manchester City), Neymar (28 de goluri pentru PSG) și Roberto Firmino (27 de goluri pentru Liverpool).

În ultimele partide de pregătire, Brazilia a învins Germania (1-0) și Croația (2-0), arătând un joc foarte bun de echipă și extrem de spectaculos.

Brazilia face parte din Grupa E a Cupei Mondiale din Rusia, alături de Elveția, Costa Rica și Serbia. Primul meci este cu Elveția, la Rostov, pe 17 iunie. 

Argentina a câștigat ultima Cupă Mondială în 1986, iar acum este șansa perfectă pentru jucători fabuloși precum Lionel Messi, Gonzalo Higuain, Sergio Aguero sau Angel Di Maria. Cu toții au ajuns la 30 de ani, apogeul carierei. Se adaugă tinere talente precum Paulo Dybala sau Giovani Lo Celso.

Problema principala a Argentinei va fi postul de portar. Cel mai probabil, selecționerul Jorge Sampaoli va conta pe veteranul Willy Caballero (36 de ani) de la Manchester City. Celelalte variante sunt cvasinecunoscuții Nahuel Guzman (UANL – Mexic) și Franco Armani (River Plate).

Este un moment în care Argentina poate miza pe fundași de valoare, un alt punct nevralgic în ultimii ani. Gabriel Mercado (Sevilla), Federico Fazio (AS Roma), Marcos Rojo (Manchester United) și Nicolas Otamendi (Manchester City).

Poate cel mai important factor pentru ‘Albiceleste’ este MESSI, cu 45 de goluri în 54 de partide în acest sezon pentru Barcelona. Câștigător a cinci Baloane de Aur, Leo Messi poate să facă diferența într-o secundă. Dar legendarul mijlocaș Andrea Pirlo i-a aruncat o mănușă grea, declarând că nu poate avea șanse la titulatura de “cel mai bun din istorie” dacă nu își va trece în palmares o Cupă Mondială. Sunt sigur că Messi va fi mai motivat ca oricand.

Argentina face parte din Grupa D a Cupei Mondiale, alături de Islanda, Croația și Nigeria. Primul meci va fi pe 16 iunie, cu Islanda, la Moscova.

Pentru mine, Germania și Spania, două favorite apriori ale Cupei Mondiale, nu vor ajunge în fazele finale. Germania are un atac destul de slab, cu Thomas Muller și Marco Reus care nu sunt în formă și cu un Timo Werner lipsit de experiență. Greul va cădea din nou pe jucătorii lui Bayern Munchen din apărare, iar la mijloc pe Sami Khedira, Toni Kroos și Mesut Ozil.

Spania va acuza fără îndoială șocul schimbării selecționerului cu câteva zile înainte de începerea Cupei Mondiale. Totodată, Fernando Hierro este lipsit de experiență ca antrenor, desi a fost un jucător de super clasă. În plus, Spania va avea aceleasi probleme ca si Germania în atac, contând doar pe Rodrigo, Diego Costa și Iago Aspas.

Orice s-ar întâmpla, Cupa Mondială din Rusia nu va avea aceeași strălucire precum alte ediții recente.

braziliarusiaargentinacupa mondiala