Omul pe care l-a sunat Șumudică înainte de a accepta oferta FCSB-ului: „L-am sfătuit să se ducă neapărat acolo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 mai 2021, ora 10:46,
sumudica
sumudica

Gigi Becali a anunțat aseară că a bătut palma cu Marius Șumudică, iar fostul antrenor al Astrei va prelua echipa imediat după terminarea vacanței!

După ce tehnicianul în vârstă de 50 de ani a mărturisit că are pe masă o ofertă concretă din partea FCSB-ului, patronul „roș-albaștrilor”, Gigi Becali, a confirmat acest lucru chiar în timpul partidei echipei sale cu CS U Craiova. Astfel, Șumudică este așteptat în cursul zilei de astăzi să semneze un contract valabil pe trei ani și cu bonusuri substanțiale în ceea ce privește performanțele pe plan european.

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că Marius Șumudică l-a sunat imediat după ce Gigi Becali i-a pus pe masă înțelegerea cu FCSB. „Oracolul din Bălcești” a mărturisit că l-a sfătuit pe antrenor să accepte oferta fără să stea prea mult pe gânduri. Totodată, Dragomir este de părere că „roș-albaștrii” vor lua de acum înainte campionatul la pas și consideră că venirea lui Șumudică este benefică pentru ambele părți.

sumudica dragomir

„M-a sunat să mă întrebe ce părere am și l-am sfătuit ca un om bătrân să se ducă neapărat la echipa lui Gigi Becali, pentru că FCSB e echipă de viitor, cu jucători tineri. Gigi Becali a lucrat și cu Olăroiu, și cu Reghe, dacă ești diplomat asculți ce spune patronul și îl convingi că ideile tale sunt mai bune. Și atunci patronul te va felicita, oricât e de nebun. Sunteți nebuni?! Cum să nu fie subordonat? Este afacerea lui. Nu e jucărie, e o afacere în care bagă banii lui și are pretenția să își scoată banii.

(n.r. FCSB nu a mai luat titlul de 6 ani) Domnilor, pentru asta îl ia pe Șumudică! Domnul Becali și-a luat antrenor acum! Categoric! Șumudică ia campionatul la pas, o să vedeți! Acum are echipe care să spere la titlu! Până acum nu aveau echipă, erau prea tineri.

(n.r. Este o trădare?) Numai dacă ești tâmpit gândești așa. Ești profesionist, bă, frate. Poți să antrenezi și pe Dinamo, și pe Steaua, și pe Rapid. Eu nu am o familie care trebuie să mănânce bine?”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport.

Citește și Reacția jucătorilor de la FCSB, după ce au aflat că Șumudică va fi noul antrenor: “Poate ajuta clubul, sunt sigur de asta!”

sumudicaliga 1dumitru dragomirfcsbrealitateadeclaratiigigi becali