Omul îndepărtat de Halep a acceptat o nouă provocare! Cu cine va colabora

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 26 iunie 2020, ora 21:59,
Simona Halep-tenis-wta
Simona Halep-tenis-wta

Teo Cercel, fostul preparator fizic al numărului doi mondial va reintra în stafful Soranei Cârstea. 

Revenirea se produce după șapte ani, perioadă în care acesta a lucrat alături de Simona Halep, fiind parte a ascensiunii ei în circuitul feminin. Ruptura dintre Cercel și Simona a avut loc după Australian Open, turneu la care Halep a ajuns până în semifinale.

Nemulțumirea jucătoarei de 28 de ani la adresa preparatorului său fizic a fost însă evidentă în una dintre partidele jucate la primul Grand Slam al anului. „Să îi spui lui Teo că am obosit”, a fost atunci reacția româncei într-o discuție cu antrenorul Darren Cahill. Conform digisport.ro, Cercel va reîncepe colaborarea cu Sorana Cârstea, aflată în acest moment pe locul 75 WTA.

Decizia ei nu trebuie privită ca fiind una surprinzătoare având în vedere că cele două sportive nu sunt cunoscute ca având o relație foarte apropiată.

CITEȘTE ȘI –>> “Popică”, apărat de un fost coechipier de la FCSB: “Sunt unii oameni care nu au realizat atât de multe”

preparator fizicsorana carsteacolaborareHalepTeo Cercel