Antrenorul care a prevestit dezastrul de la Dinamo: „Am avut dreptate 100% în ceea ce privește situația de la club!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 decembrie 2020, ora 13:28,
dinamo jucatori
dinamo jucatori

Haosul de la Dinamo continuă în ciuda ultimelor rezultate pozitive înregistrate de echipa lui Cosmin Contra, iar clubul stă pe un butoi de pulbere în aceste momente!

Viitorul formației din Ștefan cel Mare este unul incert, iar antrenorul echipei, Cosmin Contra, a declarat că își va încheia mandatul de la echipă în aceste zile, din cauza promisiunilor neonorate de către spanioli.

Ionuț Chirilă, antrenorul în vârstă de 54 de ani, a vorbit despre situația actuală de la clubul din Ștefan cel Mare și a mărturisit că i-a trimis mesaje fostului conducător al echipei, Ionuț Negoiță, cu privire la problemele care vor apărea din momentul în care spaniolii vor prelua formația „alb-roșie”. Chirilă este de părere că problemele de la Dinamo sunt încă din anul 2012, iar o nouă insolvență sau chiar falimentul clubului erau oarecum previzibile.

 

„Ionuț Negoiță să facă publice toate mesajele pe care i le-am dat și să vadă că am avut dreptate, nu 99 la sută, ci 100 la sută. I-am zis că o să fie în a doua insolvență și apoi în faliment.

E rezultatul unui management defectuos de 8 ani. Spaniolii au preluat un cadavru! E metastază, metastază! Jucătorii produși la Dinamo au adus zeci de milioane de euro. Când tu ai omul care a demonstrat chestia asta, de ce nu îi dai clubul pe mână?!

La mine la selecție, când am făcut generația aia formidabilă, îmi veneau jucători și din Giulești, și din Colentina, și de la Universitate! Era o poziționare fantastică a clubului.

S-a dat un boom, au vrut să aducă jucători cu nume, nici nu s-au omogenizat, când te bate Sepsi, când te bate Târgoviște… Ai o problemă. Nu poți să trăiești dintr-o pasă a lui Fabbrini, jocul are nevoie de consistență!”, a declarat Ionuț Chirilă pentru Pro Sport.

Citește și Jucătorii FCSB-ului nu au primit salariile de trei luni! Motivul pentru care Gigi Becali nu este cu plățile la zi

mesaje negoițădinamorealitatealiga 1ionut chirila