Video· 2 min citire

Oltenii au prins aripi! Dragoș Bon: ''Vrem să marcăm goluri și să o învingem pe Dinamo!''

Dragoș Bon

Dragoș Bon

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 2 feb. 2021, 22:41

Dragoș Bon, antrenorul interimar al Craiovei, a oferit prima reacție după victoria din Copou.

Oltenii au câștigat cu 3-0 deplasarea de la Iași. Ivan, Nistor și Cîmpanu au marcat pentru formația din Bănie și au adus prima victorie după șapte meciuri în tabăra alb-albaștrilor.

Tehnicianul este mulțumit de prestația alb-albaștrilor și este cu gândul la derby-ul cu Dinamo de sâmbătă, meci pe care speră să îl câștige la scor.

"Ne-am dorit foarte mult victoria, știam că ne așteaptă un meci dificil, dar băieții au recepționat foarte bine ce le-am transmis, ce am pregătit la antrenamente. Și a fost așa, ca o descătușare, o deblocare mentală și chiar au arătat plăcere, asta le-am cerut în primul rând.

Să arate plăcere în joc, să joace un fotbal cu zâmbetul pe buze pentru că aveau nevoie, erau foarte apăsați înaintea acestei partide și aveau nevoie să se bucure de fotbal.

ivan

Ne bucurăm că a venit această victorie și că a venit într-o asemenea manieră. Aveam mare nevoie de aceste puncte și de acest joc concretizat pe tabela de marcaj.

Ne așteaptă o partidă aparte pentru că indiferent de clasament, de situații, între Craiova și Dinamo e o rivalitate foarte mare, cum se știe.

O să pregătim cât mai bine jocul, sperăm să ne recuperăm cât mai repede pentru că e foarte important în această perioadă când joci din 3 în 3 zile. Sper să fim 100% la jocul cu Dinamo, să facem un joc bun și să marcăm goluri și să învingem.'' a declarat Dragoș Bon.

dragos bon

Vezi și VIDEO | Poli Iași, făcută K.O. la ea acasă! Oltenii s-au dezlănțuit în Copou

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video