Oliver Kahn și Bayern luptă împotriva rasismului! Bavarezii „arată cartonașul roșu” manifestărilor din ultima perioadă

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat joi, 05 martie 2020, ora 18:45,
bayern conflict
bayern conflict

FC Bayern Munich a lansat pe site-ul oficial o campanie care luptă împotriva rasismului. Campania intitulată „Rot gegen rassismus” (n.r. roșu pentru rasism) a venit ca urmare a incidentelor din ultima perioadă.

Gruparea germană a pus la vânzare tricouri imprimate cu textul dedicat campaniei, „rot gegen rassismus”. Încasările obținute vor fi donate unor asociaţii implicate în lupta pentru integrare şi toleranţă.

”Fiecare caz de rasism este prea mult. Stadioanele noastre sunt în mod repetat folosite greşit de unele persoane ca o platformă. Nu trebuie să se creeze impresia că majoritatea gândeşte astfel. Este momentul să transmitem un semnal clar.

Suntem cel mai mare club din lume şi lumea se aşteaptă să ne arătăm culorile. FC Bayern este împotriva rasismului, antisemitismului, excluderii de orice fel şi violenţei. Clubul nostru are această viziune şi noi cerem asta. Oricine refuză să îşi deschidă mintea este clar la clubul greşit”, a afirmat Karl-Heinz Rummenigge.

FC Bayern a prezentat pe site-ul oficial 17 declarații împotriva rasismului. Nume mari din fotbalul german, precum Manuel Neuer, Thomas Muller, Thiago, Oliver Kahn şi Serge Gnabry, au luat parte la această campanie.

Jucătorii campioanei Germaniei au protestat și pe teren. Aceștia au refuzat să joace și au plimbat mingea în finalul partidei de miercuri, 26 februarie, jucat în deplasare împotriva celor de la Hoffenheim, scor 6-0, pentru bavarezi.

Arbitrul a fost nevoit să oprească partida timp de minute bune, din cauza scandărilor și bannerelor rasiste ale fanilor lui Hoffenheim.

CITEȘTE ȘI Becali, acuzații grave la adresa lui Bălgrădean: ”A luat 100.000 de euro să fie blat!”

Manuel NeuerFC BayernSerge Gnabrythomas mullerOliver Kahn