Oficialii Rapidului taie în carne vie după umilința cu CFR Cluj: „Ne-au dezamăgit! Nu ne vom mai baza pe ei”

Articol de Gabriel Ion - Publicat marți, 09 aprilie 2024, ora 17:07,
Dan Șucu și Victor Angelescu
Dan Șucu și Victor Angelescu

În urma umilinței din etapa a 3-a a play-off-ului Superligii, 1-4 acasă cu CFR Cluj, s-au luat măsuri dure la Rapid.

„Sunt anumiți jucători care ne-au dezamăgit! Nu ne vom mai baza pe ei”, a spus Victor Angelescu

Acționarul majoritar și cel minoritar, Dan Șucu și Victor Angelescu, au avut o întâlnire în care au decis să-l păstreze în funcție pe tehnicianul italian Cristiano Bergodi. Mai mulți jucători, însă, vor avea de suferit.

Sunt anumiți jucători care ne-au dezamăgit. Vom lua anumite măsuri foarte dure cu anumiți jucători. Dacă nu înțeleg ce vrem să facem aici, nu vor mai rămâne. Am luat decizia să nu ne mai bazăm pe alți jucători, după ce am vorbit și cu Cristiano.

O să vedeți în următoarele etape. Nu ne vom mai baza pe ei. De la unii avem așteptări mai mari. Nu aș vrea să generalizez. Sunt unii jucători care au venit și trag foarte mult. Rrahmani a plâns după meci.

Dar pe unii nu o să îi mai vedeți. Asta a fost greșeala noastră. Capul lor nu e 24/24 la fotbal și nu au ce să caute la club. O să fie vreo 3-4 pe care nu ne mai bazăm”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.

victor angelescu