FCSB· 2 min citire

Oficialii FCSB îl contrazic pe Becali: ''Nu va fi un val de plecări''

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 aug. 2019, 10:51

FCSB are un sezon de coșmar, iar problemele continuă: oficialii clubului din Capitală și patronul Becali se contrazic.

După eliminarea din Europa League, Gigi Becali a anunțat că 4-5 jucători vor pleca de la formația roș-albastră: ''O să plece însă jucătorii care trebuie să plece. De exemplu Andrei Marc, Lukasz Gikiewicz, Claudiu Belu… chiar și Salomao poate să plece. Și Moutinho ăsta la fel'' a declarat patronul FCSB.

gigi-becali

Chiar dacă Becali a anunțat cine va pleca, Narcis Răducan, directorul sportiv al formației din Capitală, îl contrazice și anunță că maxim doi jucători se vor despărți de vicecampioana României.

"Probabil nu va fi un val. Una-două plecări sunt posibile, dar nu foarte multe. După cum ați aflat, cei doi jucători de la naționala de tineret (n.r. Rus și Pașcanu) au avut altă opțiune și în condițiile astea vom limita și plecările" a declarat Narcis Răducan pentru ProX.

Narcis Răducan

FCSB i-a ratat pe Adrian Rus și Alexandru Pașcanu, iar directorul sportiv al FCSB crede că formația din Capitală era cea mai bună destinație pentru cei doi fotbaliști: ''Eu cred că era bine și pentru ei să ajungă la FCSB, dar e opțiunea lor și le-o respectăm. De multe ori am câștigat lupta din punct de vedere al ofertelor, de data aceasta, Pașcanu cel puțin a avut altă opțiune. Nu luăm jucători cu forța, îi dorim baftă în carieră și să continue cu succes'' a mai spus Răducan.

Pașcanu a fost ofertat de echipa lui Gigi Becali, însă jucătorul a ales să meargă la CFR Cluj.

https://www.instagram.com/p/B1zWWEEg8xo/

Citește și Mai rău nici că se poate! Prima reacție după ce ”Guriță” nu a convocat niciun jucător de la FCSB

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News