Oficialii lui CFR Cluj, după memoriul împotriva lui Haţegan: ,,N-am primit niciun răspuns! Am ajuns la limita răbdării”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 mai 2021, ora 13:47,
Ovidiu Hațegan
Ovidiu Hațegan

CFR Cluj a anunţat vineri că a depus memoriu împotriva arbitrului Ovidiu Haţegan, după ce s-a declarat dezavantajată în meciul pierdut cu Universitatea Craiova, scor 1-2.

Pentru a face memoriul cât mai veridic, cei de la CFR Cluj au ataşat şi trei filmuleţe în care prezintă greşelile comise de Ovidiu Haţegan în partida cu oltenii.

Marius Bilaşco, oficial al lui CFR Cluj, spune că momentan nu a primit nicio reacţie din partea CCA, în urma memoriului depus. Acesta spune că greşelile de arbitraj au fost în mod clar în defavoarea echipei care a câştigat ultimele 3 campionate din România.

,,Oficial nu am primit niciun răspuns. Efectiv am ajuns la limita răbdării şi poate că văzând aceste imagini, aţi înţeles exact ceea ce am simţit noi. Sunt faze discutabile. Eu vorbesc pe ceea ce cred eu că este evident. 

Cred eu ca nimeni nu poate să aibă o altă părere faţă de imaginile pe care le-am trimis. Noi încercam de-a lungul timpului să facem o analiză a tuturor meciurilor pe care le avem noi, în special la meciurile unde ne arbitrează pe noi, şi a arbitrilor care arbitrează contracandidatele la titlu. 

Vedem exact ce se întâmplă şi vor fi în continuare greşeli pro şi contra. Nimic de comentat în această privinţă. Doar că greşelile sunt omeneşti. Le înţelegem. La final când tragem linie, va exista mereu o balanţă între greşelile pro şi cele contra. 

Sursa Foto: Profimedia Images (Photo by Maurizio Borsari/AFLO)

Doar că aici, lucrurile au mers clar în defavoarea noastră. Iar ce v-am prezentat noi, deciziile clare, şi deciziile în oglindă. E clar că am fost judecaţi mereu greşit. Toate deciziile pe care domnul Haţegan le-a avut, au fost clar împotriva noastră.”, a declarat Marius Bilaşco, pentru Telekomsport.

În acest moment, CFR Cluj a urcat pe primul loc în play-off-ul Ligii 1, după ce FCSB a pierdut meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-2.

Citeşte şi CFR Cluj a depus memoriu împotriva lui Ovidiu Haţegan: ,,Malpraxis în formă continuată! Pacientul e mort”

ovidiu hategancfr clujliga 1marius bilascoplay offrealitateaccacraiova