OFICIAL | CFR vrea să își păstreze titlul de campioană! Ardelenii l-au adus pe omul care a fost 10 ani la FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 12 ianuarie 2021, ora 11:53,
paligora
paligora

Clujenii au terminat anul 2020 pe poziția a treia în campionat, la patru puncte distanță față de liderul FCSB, dar patronul ardelenilor se pare că ia toate măsurile ca echipa sa să își recapete fotoliul de lider al Ligii 1!

După ce l-au numit pe Edward Iordănescu în funcția de antrenor principal la începutul lunii trecute, CFR Cluj continuă întăririle pe partea de staff tehnic, astfel că l-au adus pe fostul doctor al celor de la FCSB.

Radu Paligora (46 de ani) a fost anunțat oficial ca fiind noul medic al celor de la CFR Cluj, iar vestea a fost făcută public pe pagina oficială a fostei campioane a României.

„Bun venit, Radu Paligora!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că doctorul Radu Paligora s-a alăturat staff-ului medical al echipei noastre!

Radu Paligora are o vastă experiență în medicina sportivă, activând în cariera lui la cluburile FCSB timp de 10 ani, Al Hilal timp de 1 an, Ludogorets timp de 2 ani și jumătate, iar la Al-Wasl timp de 1 an.

Îi urăm bun venit și cât mai multe realizări alături de CFR 1907 Cluj!”, s-a arătat în postarea celor de la CFR Cluj.

Paligora este unul dintre cei mai experimentați medici din fotbalul românesc. În 2004, doctorul ajungea în curtea „roș-albaștrilor”, pe vremea când antrenor al echipei era italianul Walter Zenga. Medicul a plecat în 2014 de la FCSB alături de Laurenţiu Reghecampf, în zona Golfului, urmându-l pe acesta la echipe precum Al Hilal, Ludogorets sau Al Wasl.

Astfel, în urma anunțului oficial făcut de clujeni, Radu Paligora se va întoarce în fotbalul românesc după o pauză de 6 ani și se va lupta cu fosta sa echipă pentru titlul de campion al Ligii 1.

Citește și Șumudică a dezvăluit planurile sale de viitor! Ce spune despre o posibilă ofertă din partea Craiovei

 

radu paligoracfr clujrealitatealiga 1medic cfranunt