Oferta nebună refuzată de Gigi Becali: „Primea 25 de milioane de euro cu tot cu bonusuri!”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat miercuri, 23 septembrie 2020, ora 13:31,
Gigi Becali
Gigi Becali

Anamaria Prodan a vorbit despre cota lui Dennis Man din acest moment și spune că Gigi Becali a refuzat o oferta extrem de consistentă făcută pentru starul său.

Patronul roș-albaștrilor se putea îmbogăți în această vară. Dennis Man și Florinel Coman puteau pleca la pachet în Anglia, iar latifundiarul din Pipera să încaseze o sumă uriașă pentru cei doi. Agentul jucătorului, Anamaria Prodan, a vorbit despre oferta consistentă pe care a avut-o Gigi Becali pentru el, dar pe care a refuzat-o în cele din urmă.

„Gigi Becali a refuzat 20 de milioane pentru Man și Coman, plus bonusurile astea. A refuzat de 4 ori suma asta. Oferta de la Norwich ajungea la 23 de milioane de lire, adică 25 de milioane cu tot cu bonusuri.

Man poate pleca pe bani foarte mulți în Italia, Spania, Germania. Dacă iei 10% dintr-un viitor transfer e bine. 30% e mult”, a spus Anamaria Prodan pentru ProSport.

Man pare că este de neoprit în acest început de sezon, iar impresarul său este de părere că această transformare din jocul său i se datorează preparatorului fizic de la FCSB, Thomas Neubert.

„Creșterea lui Man i se datorează și lui Neubert. Vine selecționerul Romaniei U21 și îi spune că e urmașul lui. Vine Mutu și îi spune asta lui Man. El e unic în Romania în momentul ăsta.

Este exemplar unicat acum, de ce? Și-a dat seama că e extraordinar, dar că trebuie să muncească de 5 ori mai mult ca să nu dezamăgească„, a mai spus Anamaria Prodan.

Dennis Man are 8 goluri în actualul sezon de Liga 1 și Europa League, fiind și cel care a reușit să aducă calificarea celor de la FCSB în meciul din turul doi preliminar al Europa League, contra sârbilor de la Backa Topola, transformând penalty-ul decisiv din seria loviturilor de departajare.

5.000.000 de euro este cota de transfer a tânărului jucător de la FCSB, conform transfermarkt.com

CITEȘTE ȘI –>> Lovitură dată de Gică Hagi! Un jucător cu meciuri în La Liga și Champions League a semnat cu Viitorul

Florinel Comanfcsbanamaria prodanofertadennis mantransferrealitatea