Octavian Șovre nu este la primul episod „autograful”: „Messi mi-a semnat nouă cartonașe, nu unul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 08 aprilie 2021, ora 14:20,
Octavian Sovre
Octavian Sovre

Tușierul Octavian Șovre a creat o adevărată tevatură în fotbalul european, după ce a fost surprins în momentul în care îi cerea un autograf starului de la Dortmund, Erling Halland!

Brigada de arbitri români, cu Ovidiu Hațegan la centru, a stârnit din nou revoltă în fotbalul european. Delegat la partida din optimile de finală ale UCL dintre Manchester City și Borussia Dortmund, Hațegan a fost ajutat de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, în timp ce Istvan Kovacs a fost arbitrul de rezervă. Surprins pe tunelul de la vestiare în timp ce lua un autograf de la Erling Halland, tușierul Octavian Șovre a atras în jurul său mai multe critici din partea presei internaționale.

Șovre a oferit o primă reacție cu privire la cele întâmplate și a dezvăluit că a decis să îi ceară un autograf lui Halland pentru un scop caritabil. Arbitrul român a mărturisit că împreună cu alți colegi de-ai săi sprijină o asociație din care fac parte mai multe persoane cu probleme de sănătate, iar semnăturile de la diverși fotbaliști importanți ai lumii sunt scoase la licitație, iar banii ajung în conturile societății respective.

guardiola
Sursa foto- BT Sport

„Așa a fost să fie. Televiziunea britanică a surprins momentul și apoi au început să apară știrile. Nu, nu mă deranjează în general. Arbitrajul m-a tăbăcit. Eu sunt un ardelean domol, care nu se supără prea ușor. Am avut momente, în trecut, când mă afectau, dar cu timpul am învățat să rezist. Și ca să fiu sincer, criticile nu prea le-am citit pentru că nu am avut timp. Abia ce-am ajuns acasă și nu prea puteam să văd ce s-a scris sau s-a discutat. E adevărat, am vorbit cu familia și mi s-a transmis că s-a discutat mult pe marginea subiectului.

Cu ceva vreme în urmă, eu împreună cu alți colegi de-ai mei, arbitri, am decis să sprijinim un centru în care se aflau persoane cu probleme de sănătate. La fiecare sfârșit de an făceam chete și puținul care se strângea, era donat acestui centru. Cu timpul au mai venit oameni lângă noi și asta ne bucură enorm. Am încercat să sprijinim cu tot cum am putut acest centru.

Citește și VIDEO | Guardiola, uimit de gestul lui Octavian Şovre: “Poate e fanul lui Haaland, de ce nu?”

Asociația pe care noi o sprijinim, este vorba despre „SOS Autism” organiza câte un bal caritabil la fiecare sfârșit de an. Asta până să apară pandemia. În cadrul acestor evenimente se organizau licitații unde erau vândute diferite obiecte de valoare. Printre aceste obiecte se aflau și cartonașele cu semnăturile fotbaliștilor sau sportivilor celebri. Banii strânși pe aceste bunuri ajungeau în posesia asociației unde se află aceste persoane cu anumite probleme de sănătate

N-aș putea să vă spun o cifră exactă, dar estimez că am obținut aproximativ 250 de astfel de autografe. Și nu vorbim doar despre autografe ale marilor fotbaliști. Spre exemplu, la Jocurile Olimpice am intrat în contact cu sportivii de top de la celelalte ramuri sportive. Și de acolo am multe iscălituri. Toate aceste autografe au mers la licitațiile despre care vă vorbeam și au fost cumpărate, iar cu banii au fost ajutați cei suferinzi.

Evident. O situație aparte este cea a lui Lionel Messi. Cu el am dialogat mai mult pe această temă. M-a ascultat și atunci când a aflat despre ce este vorba, mi-a semnat 9 cartonașe, nu unul. Vă dați seama că nu i-aș fi cerut așa ceva, dar el a fost impresionat atunci când i-am spus despre oamenii care vor beneficia de pe urma acestor semnături!”, a spus Octavian Șovre, potrivit Play Sport.

Citește și Cristi Balaj, prima reacție după ce Octavian Șovre i-a cerut un autograf lui Halland: “De recomandat era să evite!”

octavian șovreautograf haalanddeclaratiirealitatea