Obiectiv îndrăzneț pentru o echipă din play-off. „Ne gândim la Europa League”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 08 martie 2019, ora 14:13,
craiova-sepsi
craiova-sepsi

Puțin ne mai desparte de startul play-off-ului Ligii 1, iar lupta pentru locurile care duc în grupele competițiilor europene va fi una foarte aprinsă.

Sepsi Sfântu Gheorghe a fost surpriza plăcută a sezonului regulat, reușind o calificare spectaculoasă în play-off.

Antrenorul Eugen Neagoe a vorbit despre importanța acestei perfomanțe pentru covăsneni.

„Pentru echipă, pentru toți cei care se ocupă de ea și, implicit, pentru mine, este o performanță mare, în condițiile în care am obținut-o încă din al doilea an după promovare. Suntem cu toții fericiți că munca depusă ne-a așezat între primele șase echipe din România”, a declarat Neagoe pentru site-ul LPF.

Imagini pentru eugen neagoe sepsi

Eugen Neagoe a anunțat obiectivul pe care și l-a propus cu Sepsi în play-off.

„Ne dorim rezultate bune, care să ne împingă spre un loc de Europa League. Aș minți dacă aș afirma că nu ne-am gândit chiar la titlu, dar trebuie să fim realiști, este o diferență destul de mare de puncte față de primul loc. În plus, nu jucăm singuri, ne vom lovi de adversari valoroși și mult mai experimentați”, a mai declarat Neagoe.

Antrenorul celor de la Sepsi a vorbit și despre lupta la titlu.

„Prin prisma locului ocupat, CFR Cluj pare să aibă prima șansă. Se poate întâmpla, însă, orice. Sunt echipe valoroase sub locul ocupat acum de CFR, fiecare dintre ele poate ajunge pe prima poziție. E greu de dat un pronostic. Va fi o luptă dură în aceste zece etape, mai dură ca oricând”, a mai spus Neagoe pentru sursa citată.

Sepsi Sfântu Gheorghe va disputa primul meci din play-off în deplasare, împotriva celor de la CFR Cluj, sâmbătă, 9 februarie, de la ora 20:15.

Clasament play-off:

antrenorliga 1osk sepsi sfantu gheorgheEuropa Leaguedeclaratiieugen neagoesepsiplay offneagoe