Obiectiv dificil pentru Rădoi la naționala U21. Mesajul lui Burleanu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 02 august 2018, ora 17:45,
radoi
radoi

Mirel Rădoi a fost numit selecționer al reprezentativei Under 21 a României, iar președintele Federației Române de Fotbal i-a trasat primul obiectiv. Răzvan Burleanu este convins că România are șanse să ajungă la Campionatul European din 2019.

Rădoi (37 de ani) preia naționala de tineret în plină campanie de calificare. ‘Tricolorii’ se află pe locul trei într-o grupă condusă de Bosnia și Portugalia, dar este o diferență mică de puncte.

Primul meci va fi Portugalia – România, pe 7 septembrie, urmat de România – Bosnia și Herţegovina pe 12 septembrie.

Obiectivul este unul foarte clar, orice antrenor trebuie sa facă performanţă. Iar obiectivul lui Mirel Rădoi este să ne calificăm la Campionatul European, să scriem istorie printr-o asemenea calificare. Ştim că nu e uşor, întâlnim Portugalia, va fi un meci foarte dificil. Nu ne aşteaptă meciuri foarte uşoare, dar suntem foarte încrezători„, a spus Răzvan Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.

Ce meciuri mai are de jucat România în preliminariile pentru Campionatul European U21 din 2019:

7 septembrie: Portugalia – România
12 septembrie: România – Bosnia
12 octombrie: România – Ţara Galilor
16 octombrie: România – Liechtenstein

Președintele FRF a mai anunțat că Mirel Rădoi va fi membru în cadrul Comisiei Tehnice a Federației. Începând din martie 2018, fostul internațional a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21.

Începând de astăzi, antrenorul naţionalei de tineret este Mirel Rădoi, aceasta a fost propunerea Comisiei Tehnice în Comitetul Executiv, propunere care a fost votată în unanimitate. Contractul va fi încheiat pe perioada campaniei din acest an, dar şi pe perioada campaniei următoare, vorbim de aproape doi ani de zile. De ce? Pentru că ne dorim să construim alături de Mirel Rădoi. Cunoaşte foarte bine jucătorii, e un fost jucător de mare performanţă şi cel mai bun antrenor absolvent de licenţă A din această generaţie. Îl vom regăsi pe Mirel Rădoi colaborând cu staful primei reprezentative, ceea ce ne va ajuta foarte mult. Eu cred că va face o treabă foarte bună la nivelul echipei naţionale de tineret. Cu această numire, Mirel Rădoi devine membru în cadrul Comisiei Tehnice„, a declarat Răzvan Burleanu.

A jucat de 67 de ori pentru România, iar acum vrea să îi ducă pe tricolorii U21 la Euro 2019! Mult succes, Mirel Rădoi! ?#HaiRomania #LuptamImpreuna ? bit.ly/2n5e90Z

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Joi, 2 August 2018

Fostul selecționer al naționalei U21, Daniel Isăilă, a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.

frfobiectivselectionerechipa nationalacampionatul europeanmirel rădoicalificarerazvan burleanuu21rădoi