Gigi Becali speră să ia bani mulți pe Dennis Man, iar omul de afaceri are toate șansele să dea lovitura: noul star de la FCSB i-a impresionat pe italieni.

Man e comparat în Peninsulă cu Adi Mutu, care a lăsat o impresie excelentă mai ales în perioada petrecută la Fiorentina.

„Dennis Man are 20 de ani, joacă la Steaua Bucureşti şi are o figură care, într-un mod sau altul, îi anunţă talentul. În România nu s-a mai văzut un jucător care să atingă astfel mingea din vremea lui Adrian Mutu.

Preşedintele Stelei, George Becali, care nu e cunoscut pentru sobrietatea sa, a declarat că, în vară, a primit o ofertă de 10 milioane de euro, dar că nu se aşează la masă pentru mai puţin de 30 de milioane”, scriu cei de la ultimouomo.com.

Italienii sunt convinși că Man va pleca la finalul sezonului de la FCSB.