O tenismenă română va evolua duminică la Roland Garros!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 mai 2018, ora 16:37,
roland-garros-tenis
roland-garros-tenis

Alexandra Dulgheru, locul 160 WTA, va evolua duminică, împotriva americancei Christina Mchale, numărul 85 WTA, în primul tur al turneului de la Roland Garros, au anunțat organizatorii competiției.

Confruntarea dintre cele două va fi cea de-a patra de pe terenul 9, după partida de simplu feminin (Petra Martic – Yafan Wang) şi două de simplu masculin (Martin Klizan – Laslo Djere, Guido Andreozzoli – Taylor Fritz).

Primul meci de pe terenul 9 va începe la ora 12.00.

Mchale şi Dulgheru s-au mai întâlnit o dată, în 2012, în turul I al turneului de la Auckalnd, când sportiva din SUA s-a impus cu 6-2, 6-3.

Dulgheru revine după doi ani pe tabloul principal al unui Grand Slam, fiind a şasea româncă în turul I.

Celelalte cinci românce vor avea următoarele adversare în prima manşă:

Simona Halep, locul I WTA şi cap de serie numărul 1 – Alison Riske (SUA), locul 105 WTA;

Mihaela Buzărnescu, locul 32 WTA şi cap de serie 31 – Vania King (SUA), locul 1.276 WTA;

Irina-Camelia Begu, locul 41 WTA – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), locul 78 WTA;

Sorana Cîrstea, locul 45 WTA – Daria Gavrilova (Australia), locul 24 WTA şi cap de serie 24;

Ana Bogdan, locul 65 WTA – Marketa Vondrousova (Cehia), locul 90 WTA.

cîrstearoland garrostenisChristina MchaleBuzarnescudulgheruana bogdantuneuBeguHalep