O nouă TRAGEDIE lovește fotbalul! Un fotbalist a murit lovit de FULGER. Alți trei jucători și-au pierdut cunoștința!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 05 mai 2018, ora 20:10,
FULGER PE TEREN
FULGER PE TEREN

O nouă tragedie pe un stadion de fotbal! Săptămâna trecută, Luyanda Ntshangase, 21 de ani, internațional sud-african, a decedat la două luni după ce a fost lovit de fulger în timpul unui meci amical din Liga Regională a Africii de Sud.

Tânărul atacant al lui Maritzburg United a fost dus la spital, unde a stat pentru aproape 2 luni într-o comă indusă.

După incidentul bizar, în martie, antrenorul Fadlu Davids a cerut fanilor să se roage pentru fotbalistul de 21 de ani:

„Este încă în comă indusă și cerem întregii comunități fotbalistice africane, să vă rugați pentru el, astfel încât să se poată recupera rapid”, declara Fadlu Davids.

Și președintele clubului Maritzburg, Farook Kadodia a dorit să transmită sincere condoleanțe familiei îndurerate și i-a asigurat de tot suportul necesar în perioada următoare:

„Suntem foarte triști la aflarea veștii că Luyanda, un tânăr fotbalist talentat și cu un potențial enorm nu mai este printre noi. În numele clubului de fotbal Maritzburg United, dorim să aducem condoleanțele noastre sincere, familiei îndurerate. Toate gândurile noastre bune și toate rugăciunile se îndreaptă acum, către voi!”, a transmis președintele lui Maritzburg.

Alți trei fotbaliști au fost la un pas de moarte! I-a lovit fulgerul, dar au scăpat ca prin minune!

Nu doar Luyanda Ntshangase a fost lovit de fulger. Și alți trei fotbaliști, adversari pe teren cu acesta, au văzut moartea cu ochii. Din fericire pentru ei, aceștia au avut mai mult noroc și au supraviețuit.

Astfel, trio-ul formației Arsenal din Liga Regională Africană, Samkelo Nzimande, Ncebo Ngcobo și Njabulo Madlala au fost inconsțienți pe teren, după ce aceștia au fost loviți de fulger.

„Au fost și alți trei jucători care au fost loviți de fulger. Dar acum sunt bine, după ce au primit îngrijiri medicale la spital. Au fost externați!”, a spus antrenorul echipei Arsenal, Mondli Dlamini.

„Nu ne-am dat seama de faptul că vremea s-a schimbat, iar când a început să plouă, s-a pornit din senin și furtuna. Atunci, când arbitrul era pe punctul de a opri jocul… a lovit fulgerul. Nu-mi amintesc foarte bine ce s-a întâmplat, doar că am văzut și alți jucători întinși pe gazon. Când i-am scos de pe teren, își pierduseră cunoștința! S-au trezit, abia, la spital! Din fericire, toți trei sunt în afara oricărui pericol!” , a încheiat Dlamini, antrenorul formației Arsenal.

La toate meciurile din acest weekend care se vor disputa în cadrul Ligii Regionale Sud-Africane se va ține un moment de reculegere în memoria lui Luyanda Ntshangase.

 

fotbalafrica de sudfulgerFarook KadodiaarsenalSamkelo Nzimandemondli dlaminiLuyanda NtshangaseNjabulo Madlaladeces