Situația de la Dinamo devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce cheltuielile se adună pentru clubul din Ștefan cel Mare.
Pandemia de coronavirus l-a ajutat pe finanțator să nu mai plătească salariile pe două luni, dar efectele ei vor avea urmări în buzunarele patronului până la urmă. Și asta pentru că odată cu reluarea pregătirilor echipelor de Liga 1 se pune problema testării tuturor jucătorilor, operațiune pentur care trebuie puși niște bani deoparte. Iar Ionel Dănciulescu spune că aceștia nu sunt deocamdata de găsit mai ales după ce Ionuț Negoiță a făcut "efortul" să achite veniturile fotbaliștrilor pe luna ianuarie.
„S-au plătit salariile pe o luna. Nu cred că ajungeau 50 de mii de euro de la suporteri pentru salariile pe o lună, sunt salarii destul de mari la Dinamo, sunt unele și peste 10 mii de euro.
S-a achitat luna ianuarie, acum jucătorii nu-și mai pot depune memorii să devină jucători liberi. Sunt 3 luni, dar între ele e și perioada aia în care au fost în șomaj tehnic!,” a povestit team-managerul lui Dinamo pentru Digi Sport.
Există și o veste bună în toată această perioadă plină de îngrijorări pentru fani. Dinamo este una dintre cele șase echipe de Liga 1 cu baza proprie de pregătire.
"Acum se face o curățenie generală la Săftica. Noi avem un teren foarte mare pe care îl poți împărți în două și alt teren sintetic, deci sunt trei variante. Cu testele va fi o problemă, va fi nevoie de mulți bani. Dar norocul nostru e că avem un cantonament izolat, iar jucătorii pot sta singuri în cameră", a mai declarat Ionel Dănciulescu.