O nouă forță se naște în fotbalul românesc: „Jucătorii au cele mai bune condiții pentru performanță”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 29 aprilie 2021, ora 17:59,
fc u craiova farul
fc u craiova farul

Titlul ar putea să însemne sezonul viitor o afacere în patru. 

Pe lângă tradiționalele pretendente FCSB, CFR Cluj și U Craiova, din 2022 s-ar putea adăuga și FC U Craiova. Oltenii sunt primii în liga secundă la jumătatea play-off-ului, iar în cazul unei promovări au ambiții mari pentru stagiunea viitoare. Bugetul mare este cel care le-ar permite să emită pretenții.

„Suntem între primele 3 din Liga 1, din punctul de vedere al situației financiare. Primele și salariile sunt la zi, toate plățile către furnizori sunt la zi, stăm la cele mai bune hoteluri tot timpul, plecăm cu două zile înainte la fiecare meci.

Deci jucătorii au cele mai bune condiții pentru a face performanță și a promova în Liga 1. Avem un buget nelimitat. Așa e în momentul de față, nu știu ce se va întâmpla mai târziu. Avem disponibil tot ceea ce necesită jucătorii, absolut orice”, a declarat team-managerul Mircea Bornescu pentru Gazetă. 

FC U Craiova s-a reînființat în 2017 atunci când echipa a fost înscrisă în Liga 4. Oltenii au reușit promovarea în vara anului trecut în eșalonul secund, dar au suferit o lovitură grea după ce patronul Adrian Mititelu a fost arestat în toamna anului trecut. Cu toatea acestea echipa nu a pierdut suportul financiar, iar Adrian Mititelu Jr este cel care asigură susținerea clubului în continuare.

CITEȘTE ȘI –>> Lipsa de performanță nu se mai plătește! Lovitura primită astăzi de Petrolul

bugetrealitateaperformantafc u craiovamircea bornescu