Deși a transferat o echipă întreagă la început de sezon, Dinamo nu se descurcă deloc bine în Liga 1.
Echipa antrenată de Cosmin Contra a ajuns la patru înfrângeri consecutive în campionat, după meciul pierdut cu Sepsi în deplasare, scor 0-2.
Fost jucător și antrenor la Dinamo, Ioan Andone, marturisește că suferă când vede situația catastrofală în care a ajuns clubul din Ștefan cel Mare. Fostul antrenor mai spune că Dinamo nu ar fi trebuit să piardă meciul cu Sepsi.
Mă doare situația de acolo. Se întâmplă, ai adus 14 jucători, nu sunt răi, dar trebuie să fie pregătiți. Au avut și un program dificil, au pierdut nemeritat cu FCSB, cu Universitatea Craiova puteau să obțină cel puțin un punct, dar la Sepsi nu aveau voie să piardă.
Nu sunt omogeni, au probleme de organizare. Și problemele astea apărute, că nu au spaniolii bani, nu sunt în regulă. Cred, totuși, că vor remedia, pentru că au jucători buni.'', a spus Ioan Andone pentru Look Sport
Deși echipa e pe locurile de retrogradare, Andone nu crede că soluția ar fi să plece Cosmin Contra de la echipă.
,,Ar fi o greșeală să plece Contra. Trebuie să continue cu el acolo, acum i-a cunoscut pe jucători, până la urmă va remedia situația.'', a mai declarat Andone.
În acest moment, Dinamo se află pe locul 14 în campionat, cu 5 puncte adunate în opt jocuri disputate.