Nume noi la Astra! A venit un fundaș de perspectivă, crescut de Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 ianuarie 2019, ora 22:26,
astra-transferuri
astra-transferuri

Astra Giurgiu a anunțat transferul jucătorilor Constantin Dima şi Romario Pires. Cei doi au ajuns deja în cantonamentul din Turcia.

Dima (19 ani), fundaş central, este internaţional de juniori și a fost remarcat în Liga 1 la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a jucat în 25 de meciuri.

S-a format la Dinamo şi vine de la Viitorul, pentru care nu a bifat niciun minut în Liga 1.

Constantin Dima a semnat pentru următorii 3 ani și jumătate cu Astra, potrivit site-ului oficial al giurgiuvenilor.

Brazilianul Romario Pires (30 de ani) și joacă pe postul de mijlocaș central. Are experiență în România, evoluând pentru Gloria Bistrița și Petrolul.

Pires a semnat cu Astra Giurgiu până în vara anului 2020.

Romario Pires a fost legitimat ultima dată în prima ligă israeliană, la Maccabi Petah Tikva. A jucat în 18 meciuri în acest sezon.

După 21 de etape din Liga 1, Astra Giurgiu ocupă locul 6 în clasament, ultimul care asigură prezența în play-off.

piresAstraconstantin dimadimaliga 1romario pirestransferuriastra giurgiu