Nu se aștepta la așa ceva! Reacție dură a Soranei Cîrstea înaintea întâlnirii cu Elveția din Fed Cup

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 aprilie 2018, ora 14:40,
sorana-cirstea
sorana-cirstea

Deși s-a pregătit alături de tricolore pentru întâlnirea de Fed Cup cu Elveția, care poate duce România în Grupa Mondială I, Sorana Cîrstea nu a fost aleasă pentru a juca niciun meci, nici la simplu, nici la dublu. 

În locul ei a fost preferată Irina Begu. Decizia căpitanului nejucător, Florin Segărceanu, a surprins-o pe Sorana Cîrstea, care se aștepta să joace în partidele de simplu.

„Mă așteptam să joc. Era prima idee, însă căpitanul decide. Eu mereu am venit la Fed Cup și nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Sunt aici, dacă echipa are nevoie să joc, joc. Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme”, a declarat Sorana Cîrstea.

Reacţia lui Florin Segărceanu nu s-a lăsat mult aşteptată. „E un raționament din punct de vedere tactic. Acest teren e un pic mai bun pentru stilul de joc al Irinei. Nu ne gândim că vom câștiga primele trei meciuri. Le abordăm cu aceeași atenție pe toate cinci”, a afirmat căpitanul nejucător, Florin Segărceanu.

Citiți și: Încep emoțiile. Cine va deschide întâlnirea de Fed Cup dintre România și Elveția și cine nu va juca deloc

romaniaflorin segarceanufed cupsorana cirsteatenisdecizie