Nu e nici FCSB și nici Astra! Budescu poate reveni în Liga 1, dar are o singură condiție

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 17 februarie 2021, ora 14:48,
Budescu, Sursa foto: Credit- Cătălin Soare, Profimedia Images
Budescu, Sursa foto: Credit- Cătălin Soare, Profimedia Images

Fostul decar al giurgiuvenilor a semnat în urmă cu câteva zile un contract cu arabii de la Damac, dar gândul său se pare că stă tot la fotbalul românesc!

Constantin Budescu și-a recăpătat pofta de fotbal în ultima vreme, iar evoluțiile sale în tricoul celor de la Astra Giurgiu au pus pe jar mai multe echipe. După ce s-a spus că își va prelungi contractul cu formația lui Ioan Niculae sau că va merge din vară la FCSB, mijlocașul în vârstă de 31 de ani a luat decizia surprinzătoare de a merge în zona Golfului.

După ce a lăsat să se înțeleagă că din vară Budescu se va întoarce la FCSB, patronul bucureștenilor, Gigi Becali, se pare că poate avea parte de o răsturnare de situație. Fostul antrenor al fotbalistului din perioada când acesta evolua pentru prahoveni, Valeriu Răchită, a dezvăluit că în cazul unei eventuale promovări a Petrolului pe prima scenă a fotbalului românesc, formația de pe Ilie Oană va fi prima opțiune a lui Budescu.

Sursa foto: www.fcpetrolul.ro

Pentru Budescu, prima opțiune va fi Petrolul, dacă echipa va promova în Liga 1. Sunt sigur că va alege Petrolul, e cu sufletul lângă echipă, a declarat Valeriu Răchită, potrivit Pro X.

Citește și Ce discuţie a purtat Budescu cu Eugen Neagoe înainte de a pleca de la Astra: ,,Nu mă duc cu el! Merge la o echipă mică”

Posibila revenire la Petrolul a fost confirmată inclusiv de jucător în urmă cu mai multe săptămâni, Budescu declarând că așteaptă de mai mulți ani ca Petrolul să promoveze în Liga 1 și că și-ar dori foarte mult să își încheie cariera în tricoul „lupilor galbeni”.

Tot aştept să promoveze Petrolul, pentru că e echipa unde am început fotbalul şi mi-aş dori să-mi închei cariera aici, la Ploieşti. Păi, cel puţin 6–7 ani, cred eu că mai pot juca. Vreau să mă duc spre 40 de ani, dacă se poate, pentru că îmi place fotbalul şi tot timpul am jucat de plăcere.

M-am apucat de plăcere de fotbal, n-am ţinut cont unde joc. Şi în Liga 2, 3, 4. Mi-a plăcut să joc şi cu siguranţă o să mai joc mult, pentru că îmi place!”, a spus Budescu, potrivit Telekom Sport.

2.000.000 de euro este cota de transfer a lui Constantin Budescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Budescu a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești în perioada 2005-2011, până în momentul în care a plecat la formația pentru care a jucat ultima dată în Liga 1, Astra Giurgiu.

“Lupii galbeni” au încheiat anul 2020 doar pe locul 9 în ierarhia ligii a doua, la nouă puncte distanță față de liderul FC U Craiova 1948.

Citește și Constantin Budescu, pregătit pentru aventura din Golf! “Am venit pentru o nouă provocare!”

petrolulrealitateabudescufcsbvaleriu rachitadeclaratiirevenire budescuAstra