Novak Djokovic nu este sigur: ”Nu am o idee precisă!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 29 martie 2024, ora 10:52,
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Novak Djokovic, numărul unu mondial, care a anunţat miercuri încheierea colaborării cu Goran Ivanisevic, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Belgrad, că nu ştie cine va fi următorul său antrenor şi nici măcar dacă va avea unul, relatează lefigaro.fr.

Djokovic era antrenat de câştigătorul de la Wimbledon din 2001 din 2018 şi a câştigat sub îndrumarea sa douăsprezece din cele douăzeci şi patru de titluri de Grand Slam din carieră.

„În ceea ce priveşte căutarea unui nou antrenor, nu am o idee precisă şi nu ştiu dacă va exista vreunul”, a spus sârbul. „Întotdeauna am avut antrenori alături de mine, încă de când eram tânăr. Încerc să mă gândesc la ceea ce ar putea fi bun pentru mine”, a mai spus.

wimbledontenisNovak Djokovic