Novak Djokovic a devenit cel mai vârstnic lider al clasamentului ATP

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 08 aprilie 2024, ora 12:28,
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Tenismanul sârb Novak Djokovic a devenit, luni, la 36 de ani şi 322 de zile, cel mai vârstnic lider al clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP) de la înfiinţarea acestuia, în august 1973, când Ilie Năstase era primul număr unu.

Djokovic, care va participa săptămâna aceasta la turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo a doborât recordul de longevitate care aparţinea elveţianului Roger Federer, cu 36 de ani şi 320 de zile, precizează AFP.

Înaintea lui Federer, recordul a fost deţinut de spaniolul Rafael Nadal (33 ani şi 244 de zile) şi de americanul Andre Agassi (33 ani şi 131 de zile).

Italianul Jannik Sinner se menţine pe locul secund, la 1.0156 puncte de Djokovic şi cu un avans de doar 65 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, care completează podiumul.

Hubert Hurkacz, care a obţinut duminică primul său titlu pe zgură, la Estoril, a urcat pe locul 8.

Americanul Ben Shelton, campion la Houston, se află pe locul 14, cel mai bun din carieră, după ce a urcat două poziţii în urma trofeului câştigat la Houston.

Italianul Matteo Berrettini, care a cucerit titlul la Marrakech, revine în top 100, pe 84, după un salt de 51 de poziţii.

Filip Cristian Jianu, care a reuşit un salt de 11 locuri a devenit cel mai bine clasat român la simplu, pe locul 282. Nicholas David Ionel a coborât 21 de locuri faţă de săptămâna trecută şi se află acum pe 288.

La dublu, Victor Cornea a urcat două trepte şi se află pe 65.

Novak DjokovicBen Sheltonjannik sinner