Nominalizare surpriză la șefia Ministerului Sportului. „Mă întâlnesc anual cu Arnold Schwarzenegger”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 18 octombrie 2019, ora 17:14,
toncean-arnold
toncean-arnold

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, este printre cei nominalizați pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în viitorul Guvern. Toncean este și consilier al preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

Gabriel Toncean (44 de ani) conduce de șase ani Federația Română de Culturism și Fitness. A absolvit Liceul de Telecomunicații „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Babeș Bolyai”.

Nu pot să spun că sunt prieten cu Arnold Schwarzenegger, dar ne vedem anual. Avem o întâlnire anuală la Barcelona, la o competiţie la care vin 1.500 de sportivi şi de obicei vineri seara, în ultimii trei ani, ne-am rezervat pentru noi şi pentru familie. Este idolul meu din copilărie şi unii paşi, păstrând proporţiile, au coincis şi cu viaţa mea. Dar e mult. El a fost guvernator în două mandate. Într-adevăr, toţi avem idolii noştri, dar cred că până la urmă trebuie să fim stăpânii propriului caracter, care să ne ducă acolo unde ne dorim şi să avem ţeluri în viaţă. Şi eu chiar am ţeluri.

Mă onorează această nominalizare. Am muncit mult în ultima perioadă şi voi munci în continuare. Ce să zic, şansele sunt ale fiecăruia şi cred că domnul Ludovic Orban va lua cea mai bună şi cea mai înţeleaptă decizie, indiferent dacă e cu mine sau fără mine„, a declarat Gabriel Toncean pentru Agerpres.

Premierul desemnat Ludovic Orban nu s-a decis încă dacă Ministerul Tineretului și Sportului va fi păstrat în forma actuală sau va fi comasat cu Educația, pe fondul promisiunii de a scădea numărul de ministere.

Arnold Schwarzeneggerpnlmtsludovic orbanGabriel TonceanguvernministruSchwarzeneggernominalizareministrul tineretului si sportului