Nicolae Dică anunță planurile FCSB pentru sezonul următor. „Să aducem măcar un atacant de calitate”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 iunie 2018, ora 23:07,
Dică
Dică

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a declarat că își dorește aducerea la echipă a unui atacant și a unui fundaș central de calitate. Tehnicianul vicecampioanei a vorbit din nou despre relația tensionată cu atacantul Denis Alibec, care a fost pus pe lista de transferuri.

FCSB a ratat câștigarea campionatului, după seria fără înfrângere a celor de la CFR Cluj în play-off-ul Ligii 1, dar Nicolae Dică a semnat prelungirea contractului cu formația bucureșteană.

 

Sperăm să aducem unu, doi atacanți … măcar un atacant de calitate, dar și un fundaș central. Gnohere nu va pleca, mai ales că mai are un an de contract. El o să-și revină după operația de la inghinali, dar nu va fi apt 100% la începutul sezonului viitor. ’Bizonul’ va pierde prima perioadă de pregătire de la Brașov, dar sper să aducem atacantul pe care ni-l dorim. Și, repet, mai vrem un fundaș central. Și cam atât. Nu vom mai aduce alți jucători, pentru că noi avem un lot valoros. Au fost aduși mulți jucători anul trecut, care au avut nevoie de omogenizare și eu cred că aceștia vor arăta mult mai bine în campionatul următor„, a declarat Nicolae Dică la DigiSport.

Dică susține că a depus toate eforturile posibile pentru a se înțelege cu Denis Alibec, având în vedere că a fost coleg cu atacantul la FC Viitorul.

Sunt lucruri pe care i le-am cerut. Eu am vorbit cu el foarte mult, i-am cerut multe lucruri și poate el a crezut că eu sunt dușmanul lui. El are calități. Păcat de ele că nu le pune în slujba echipei. El a crezut poate că eu îi vreau răul, dar eu îi vreau binele. Îi doresc în continuare unde ajunge să aibă succes„, a spus antrenorul FCSB.

Denis Alibec (27 de ani) a avut cifre dezastruoase în sezonul recent încheiat: un singur gol în 20 de meciuri jucate.

transferuridicaatacantfcsbfundasnicolae dică