NEWS ALERT | Ianis Hagi şi Băluţă, în Serie A de la vară!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 ianuarie 2019, ora 18:16,
Ianis-Hagi
Ianis-Hagi

Ianis Hagi şi Tudor Băluţă, de la Viitorul, vor ajunge în Serie A la finalul actualului sezon. Genoa, echipa lui Ionuţ Radu, urmează să îi transfere pe cei doi jucători de la Viitorul.

UPDATE  Clubul din Ovidiu a postat un comunicat pe site-ul oficial, în care dezminte informaţiile avansate de Gianluca di Marzio.

„FC Viitorul anunță că Ianis Hagi și Tudor Băluță sunt în continuare jucătorii echipei constănțene. Pe adresa clubului Viitorul nu a sosit nicio oferta din partea formației Genoa sau a unei alte echipe pentru niciunul dintre jucătorii menționați, iar articolele apărute în presa sunt doar speculații” – se arată pe site-ul oficial al fostei campioane din Liga 1.

 

Gianluca di Marzio, cunoscut jurnalist din Peninsulă, a postat informaţia pe contul personal de Twitter. „Genoa, dezlănţuită! Îl ia şi pe Hagi jr şi pe Băluţă de la Viitorul, ambii vor sosi în iunie” – a scris jurnalistul Sky Sport.

Genoa este antrenată de fostul tehnician alături de care Adrian Mutu a scris istorie la Fiorentina, Cesare Prandelli.

Hagi jr şi Băluţă vor face parte din lotul naţionalei de tineret pentru EURO 2019, turneul care va avea loc în Italia şi San Marino.

Viitorul neagă varianta avansată de jurnaliştii italieni

 

transferianis hagiviitorulbăluțăgenoa