Negoiță, atac violent la Mircea Lucescu! „Devine penibil! Nu știu dacă a făcut ceva pentru Dinamo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 ianuarie 2020, ora 18:06,

Patronul lui Dinamo, Ionu Negoiță, a luat foc după ultimele declarații date de Mircea Lucescu. 

Cel mai titrat antrenor român a spus că interesul șeicilor la Dinamo e fake news, dar ce l-a deranjat cel mai tare pe Negoiță e că Lucescu a declarat că datoriile clubului ar fi de 7 milioane de euro.

Ce m-a deranjat cel mai tare este dezinformarea că eu n-aș spune adevărul vizavi de Dinamo. Apoi a zis că datoriile reale ar fi de 6,7 milioane de euro. 

A mai zis că sunt fake news chestiile legate de șeici, de fondurile de investiții. Sunt mai mult de acord decât împotrivă cu acest subiect. 

Înainte să fac anunțul că vând Dinamo pe un leu, l-am sunat și am încercat să discut cu dânsul, că poate are idei, să găsim o soluție pentru viitorul clubului, un sfat, ceva. Ciudat e că nu mi-a mai răspuns la telefon! Eu înțeleg că toată lumea vrea să-și țină banii în buzunar, iar în fotbal sunt doar persoanele care vor doar să primească, nu și să dea ceva înapoi la fotbal.

Nu știu dacă dânsul a făcut ceva pentru Dinamo, la rivale se tot duce, par ciudate prezențele dânsului acolo! Și-a făcut abonament la cele două entități ale suporterilor dinamoviști, socios, să dea 3 lei, 5 lei ceva?! Mă așteptam ca dânsul să fie printre primii în acele organizații, nu să se înscrie în corul mincinoștilor care dezinformează!

mircea-lucescu-rapid-3

Dacă e mai pregătit ca ANAF-ul, acolo Dinamo apare că are datorii de 2 milioane de euro, se poate verifica, să ne spună și nouă. Sunt chestiuni publice, la vedere.  

Dacă nu face mare lucru pentru Dinamo, să nu se facă de râs, că are o vârstă respectabilă, să vorbească mai puțin, să nu mai dezinformeze, că e plin fotbalul românesc de dezinformatori.

Mi-e teamă că devine penibil, așa că măcar să se abțină. Dacă vrea să facă ceva concret pentru Dinamo, atunci să facă ceva palpabil! Cei ce nu fac nimic, pentru Dinamo măcar să tacă!”, a declarat Ionuț Negoiță pentru GSP.ro.

datoriimircea lucescuionuț negoițădinamo