Nedelcearu și-a băgat familia în carantină! Cum a reușit fostul dinamovist să revină în țară

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 aprilie 2020, ora 19:37,
nedelcearu-ufa
nedelcearu-ufa

Ionuț Nedelcearu (23 de ani), fundașul celor de la Ufa, a revenit în România. Fostul jucător al lui Dinamo rămăsese blocat în Rusia după închiderea granițelor, însă a reușit să pună la punct un plan pentru a reveni în țară.

Fundașul de 23 de ani a închiriat un avion împreună cu mai mulți colegi de echipă și câțiva jucători de la Krylia Sovetov Samara și în felul acesta a putut călători spre România.

„Ieri am ajuns în România. Sunt închise toate granițele dar am vorbit cu colegii din Slovenia să luăm un charter, plus încă doi jucători de la Samara. Am completat un formular, dar stau în carantina la domiciliu, pentru că nu vin dintr-o zonă roșie. Dacă nu mă găsesc acasă am înțeles că voi fi dus la spital și voi sta acolo două săptămâni”, a spus Ionuț Nedelcearu, la Digi Sport.

Fostul dinamovist și-a băgat familia în carantină

„Sunt anumite temeri dar mă protejez. Eu venind acasă la ei, și ei (n.r. – familia) trebuie să stea izolați”, a mai spus Nedelcearu.

nedelcearudinamoufa