VIDEO | Nadal e la înălțime și pe iarbă! Rafa a ajuns fără emoții în sferturile de la Wimbledon
Rafael Nadal demonstrează că se simte foarte bine și pe iarba de la Wimbledon, după ce pe zgura de la Roland Garros a fost de neoprit și în acest an.
Ibericul, care s-a gândit la un moment dat să renunțe la Wimbledon, pe fondul oboselii, s-a calificat la pas în sferturile de finală pentru prima oară din 2011 încoace.
For the first time since 2011, @RafaelNadal has reached the quarter-finals at #Wimbledon
He beats Jiri Vesely 6-3, 6-3, 6-4 to advance ? pic.twitter.com/7QXs2vxyO7
— Wimbledon (@Wimbledon) July 9, 2018
Succes în trei seturi
În ziua în care Federer l-a bătut clar pe Mannarino, Nadal n-a avut nici el emoții cu Jiri Vesely, pe care l-a învins în trei seturi, scor 6-3, 6-3, 6-4.
One hour and 53 minutes later…@RafaelNadal books his quarter-final spot
Will the world No.1 make it three #Wimbledon titles this year? pic.twitter.com/gGxPyIw8Nv
— Wimbledon (@Wimbledon) July 9, 2018
Ajuns la 32 de ani, Nadal a câștigat de două ori Grand Slam-ul londonez, în 2008 și 2010. Totuși, Roger Federer rămâne și în acest an marele favorit la cucerirea trofeului.
Someone's in a good mood…@RafaelNadal #Wimbledon pic.twitter.com/3WT9APEd2L
— Wimbledon (@Wimbledon) July 9, 2018