„N-ați văzut nimic încă!” Ultrașii dinamoviști anunță război total

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 iunie 2019, ora 10:03,
haos Dinamo
haos Dinamo

Supoterii dinamoviști îl vor înapoi pe Mircea Rednic. Ultrașii amenință că vor duce mai departe războiul cu conducerea clubului din Ștefan cel Mare. 

Într-o postare pe Facebook, suporterii din peluza Cătălin Hâldan le-au dat un ultimatum șefilor de la Dinamo.

„Sunt mulți printre noi care nu au crezut că-l vor putea ierta vreodată pe Rednic după penultima plecare a lui de la echipă. Apropierea lui de Medusa (Anamaria Prodan – .n.r)din anturajul fcsb și transferul unui jucător în curtea adversă, ne-au făcut să traducem totul ca ”vânzare” în sensul unei trădări de neiertat.

Însă întoarcerea lui Rednic a adus împăcarea și a readus speranța că vom avea echipă. Când Rednic s-a întors la Dinamo și noi ne-am întors la Rednic.

Cel mai clar semn ca venirea lui la Dinamo era singura șansă a unei renașteri, a fost reacția furioasă a presei de palat. Toată presa a criticat venirea lui folosind cele mai josnice motive și repetând obositor aceleași mizerabile argumente. Disperarea presei că Rednic s-a întors, ne-a făcut să credem în el și mai mult.
Nimeni nu poate să indice un singur lucru „strâmb” făcut de Rednic în mandatul ăsta.

Singura lui vină este că am terminat pe locul 9.
– cu tribunele goale,
– cu jucători greu de motivat în playout,
– cu jucători din categoria „liber de contract”,
– cu șefi care i-au impus jucători (nu e singurul lucru de care s-a plâns antrenorul, dar e cel mai grav)

Nu el ne-a dus în playout.
A acceptat să vină într-o situație foarte critică pentru echipă.
Noi suporterii nu am luat foc pentru locul 9. Nu asta e problema noastră. Problema este că cine nu-i recunoaște valoarea lui Mircea Rednic, nu se pricepe la fotbal. Și tocmai asta îl deranjează pe purtătorul de hârtii și de cravată roșie: PRICEPEREA lui Rednic.

S-a ajuns prea departe! Să nu uităm că frații aia care dau 1 milion parcagiului și 2 milioane gardianului de la Poarta Albă, l-au mai impus pe Neagoe și pe la Chiajna…

Bălănele, vrei să mai rămâi la Dinamo? Te învățăm noi cum să faci, că tot te pricepi să sifonezi repede la presă… Ieși în față și spune așa: Dacă Rednic nu revine la Dinamo, EU PLEC!
Iar dacă Rednic se întoarce, îți găsim noi un post de parcagiu, că tot îți curg balele după comisioanele lui Giovanni.

Îți vom recunoaște un singur merit: Ai reușit să creezi emulația care va umple Arena Națională, pentru că ÎNTOARCEREA lui Rednic va însemna mai mult decât NEPLECAREA lui.

PS: Ne-am lămurit cum stă treaba și cu unele legende ale clubului. Au sărit să latre exact când nu trebuie. Păcat că din numele unora a rămas doar legenda. Simbolul filosof și-a pierdut toată credibilitatea în momentul în care l-a lăudat pe Bălănel și s-a grăbit să-l ia în brațe pe Nea Goe.

LUAȚI AMINTE AICI! IUREȘUL PE CARE ÎL VEDEȚI ACUM E NIMIC FAȚĂ DE CE VA FI CÂND ÎI VOM LUA DE GULER PE CEI CARE AU BLOCAT CONSTRUCȚIA STADIONULUI. De la Badea până la căpușele din CS Dinamo…”, se arată în comunicatul suporterilor

mesajdinmaorednicpch