Mutu, revoluționarul de la Voluntari: Vreau să văd o schimbare totală a atitudinii

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 aprilie 2018, ora 17:13,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Adrian Mutu, antrenorul echipei FC Voluntari, a declarat vineri că vrea să vadă o schimbare radicală a atitudinii jucătorilor în meciul de sâmbătă împotriva Concordiei Chiajna, în etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1.

Am încredere în băieți, i-am văzut bine la antrenamente, au răspuns cum trebuie, sunt concentrați, au un tonus bun și mâine sunt sigur că vor face un meci bun. Își dau seama de importanța meciului, de faptul că în clasament avem dificultăți și trebuie să ieșim din această zonă periculoasă. Pentru noi, mâine va fi o finală pe care vrem să o câștigăm.

Am fost preocupat să le explic băieților cam ce vreau de la ei. Sunt zile în care antrenorul pregătește un meci și în funcție de adversarul pe care îl are. Vreau să văd mâine o echipă echilibrată, o echipă care își dă seama că locul din clasament nu îl merită și lucrul ăsta vreau să-l văd pe teren printr-o schimbare totală a atitudinii față de meciurile trecute. Îi vreau pe băieți agresivi, îi vreau să demonstreze că merită încrederea totală pe care o am în ei”, a spus Mutu în conferința de presă.

„Vreau să văd o echipă cu posesie”

Noul tehnician al formației din Voluntari a precizat că nu are emoții înaintea debutului și a explicat care este stilul de joc pe care vrea să-l implementeze.

„Nu am emoție în acest moment. Sunt foarte liniștit, băieții au fost foarte conectați la antrenament și mă aștept la un meci bun. Vreau să văd o echipă cu posesie, o echipă care să știe ce să facă cu balonul, să stăpânească jocul, să domine. Important este să știm cum să atacăm, nu doar să ținem de minge în ofensivă, să știm să tragem la poartă, pentru că asta a lipsit echipei, faza de ofensivă și șuturile trase la poartă. Va fi și timpul de spectacol, dar acum ne interesează să scăpam din zona în care ne aflăm”, a mai spus Adrian Mutu.

Adrian Mutu (39 de ani) a fost prezentat marți la FC Voluntari și se află la prima experiență ca antrenor. Anterior, ‘Briliantul’ a ocupat funcția de manager sportiv în zona tehnică a Federaţiei Române de Fotbal.

Partida Concordia Chiajna – FC Voluntari va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00.

Clasamentul play-out-ului Ligii 1

play-outliga 1fc voluntarimutuadrian mutuantrenorconcordia chiajna