Motivul pentru care unii fani ai lui Dinamo nu îl regretă pe Dan Nistor: „Are problema asta”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 mai 2020, ora 13:25,
Dan Nistor
Dan Nistor

Fostul căpitan din Ștefan cel Mare i-a părăsit pe câini în această iarnă pentru a ajunge la U Craiova. 

Iar Dinamo suferă din cauza absenței omului de la mijlocul terenului. Fără el, câinii s-au apropiat periculos de retrogradare. Totuși, plecarea lui nu este considerată o mare pierdere de către toți dinamoviștii.

„Nu-mi place așa de mult de Dan Nistor. Pe el îl trădează caracterul, are senzația că este un om nedreptățit, că are o valoare pe care noi nu o vedem. Dar a fost o greșeală să fie dat la Universitatea Craiova pentru că era un fotbalist bun”, a fost comentariul lui Mircea Rusu, actor la Teatrul Național.

Acesta își aduce aminte de un alt fost căpitan din Ștefan cel Mare, Cornel Dinu, la al cărui debut a fost martor în urmă cu 54 de ani.

M-a dus tata la meci, jucau împotriva celor de la Steagul Roșu Brașov. S-a anunțat la megafon că va intra în locul unui accidentat Cornel Dinu, a fost cel mai bun de pe teren. M-am întâlnit cu Cornel Dinu o singură dată, dar n-a fost prea încântat că am stat de vorbă.

El vorbește numai cu actorii pe care-i cunoaște. Dragostea mea pentru clubul de fotbal Dinamo datează din 1964. M-am îndrăgostit de Dinamo în 1960 pentru că era echipa care câștiga meciuri și câștiga campionate”, a mai povestit actorul.

CITEȘTE ȘI –>> Anunțul șoc făcut de un mare dinamovist: “Dinamo trebuie să moară, sunt interese mari acolo”

 

dan nistordinamodefectcornel dinumircea rusudebut