Moldovenii au luat foc după meciul cu Dinamo: „Opriți-vă, oameni buni! E de ajuns!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 15 septembrie 2019, ora 07:39,
marius-croitoru-botosani
marius-croitoru-botosani

Antrenorul de la FC Botoșani, Marius Croitoru, a criticat în termeni duri arbitrajul, după remiza cu Dinamo (1-1). 

Moldovenii acuză că n-au primit două penalty-uri la Mihai Roman, pe finalul partidei (VIDEO)

„Trebuia să câştigăm clar – am avut ocazii mari, am avut două penaltyuri, nu se poate! Suntem echipă de playoff, joc frumos, joc fotbal, nu mă închid şi îmi pun arbitri care-mi refuză două penaltyuri. Cum să mai fac fotbal?

Am două penaltyuri clare şi arbitrul mi le scoate afară! Era la un metru jumătate de fază! Păi nu se poate, opriţi-vă oameni buni!Să se oprească, eu vreau doar să joc fotbal, am jucători, nu să fiu făcut aşa pe faţă, asta-i pe faţă!

Ce mi-a făcut arbitrul în seara asta e prea mult pentru mine! E de ajuns!,” a spus Croitoru după meci.

Tehnicianul a reclamat faptul că CCA a delegat o brigadă din București, cu George Rădulescu, șa centru.

„Eu joc cu echipă din Bucureşti şi îmi dau arbitru din Bucureşti! Ce vină am eu, că-s din Botoşani Păi hai să ne retragem noi ăştia din Botoşani în altă ţară să joace doar cine vor ei! Cineva vrea să ne oprească pentru că suntem buni! Deranjez şi normal vor să mă oprească. 

Am penalty şi mi-l scoate în afara careului un metru, chiar nu înţeleg!Cel care greşeşte să plătească!

Eu, dacă nu mă duc în playoff poate mă dă afară, el are un singur obiectiv, să fie corect. Să văd şi eu cum plăteşte pentru că noi antrenorii vorbim urât, plătim. Dar ce să fac, pentru halul ăsta de arbitraj să-l aplaud, să-i spun bravo, ok?

Vreau să văd şi eu ce se întâmplă cu arbitrii, la fel ca Dan Petrescu cer. Am demonstrat că am o echipă frumoasă şi curată.

Dacă joc cu o echipă din Bucureşti dă-mi brigadă de la Satu Mare, de la Bacău, din Constanţa. Poate cu punctele pierdute azi ratez playoff-ul. Nu cer decât să fim lăsaţi să jucăm fotbal, atât” a încheiar Marius Croitoru.

arbitridinamo fc botosanicroitoru